Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat acordarea unei autorizații condiționate de punere pe piață pentru vaccinul anti-COVID-19 de la Janssen (Johnson & Johnson), care se administrează într-o singură doză. Vestea vine în contextul în care compania le-a transmis eurodeputaților că este probabil ca dozele să nu fie livrate mai devreme de jumătatea lunii aprilie, transmite Euronews.

Agenția Europeană a Medicamentul a autorizat vaccinul Johnson & Johnson

 

„După o evaluare amănunțită, comitetul EMA pentru medicamente a concluzionat prin consens că datele privind vaccinul sunt robuste și îndeplinesc criteriile de eficacitate, siguranță și calitate”, a anunțat EMA, joi, printr-un comunicat de presă.

Vaccinul de la Johnson & Johnson este al patrulea care primește undă verde din partea EMA, după Pfizer-BioNTech, AstraZeneca-Universitatea Oxford și Moderna. În contrast cu celelalte trei, serul nou-autorizat se administrează într-o singură doză.

Ca tehnologie, precum serul de la AstraZeneca, cel de la Johnson & Johnson folosește un adenovirus care, odată injectat, declanșează un răspuns imun al organismului împotriva SARS-CoV-2.

Ce declara coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 despre vaccinul Johnson & Johnson

 

Valeriu Gheorghiță preciza că, în ceea ce privește serul de la Johnson & Johnson, „datele de eficacitate au fost validate la toate categoriile de vârstă”.

„Deci ar putea să fie, de pildă, o opțiune foarte bună pentru aceste centre mobile care merg în localitățile care sunt izolate sau care nu au acces la un centru de vaccinare, tocmai pentru că va ușura activitatea de vaccinare prin faptul că nu mai trebuie să te întorci pentru doza de rapel, deci practic ne va permite accelerarea campaniei de vaccinare chiar și pentru aceste situații care sunt particulare”, spunea oficialul.

El spunea că, având în vedere particularitățile sale, acest ser ar putea fi „o opțiune foarte bună” chiar și pentru persoanele aflate în izolare sau care sunt nedeplasabile de la domiciliu.

„Poate să reprezinte – dar sunt discuții pe care le avem, încă nu este practic ceva finalizat din punct de vedere strategic – o opțiune foarte bună chiar și pentru persoanele care sunt aflate în izolare sau nedeplasabile de la domiciliu, pentru că, practic, schema de vaccinare este mult simplificată. Vorbim de o singură doză și atunci acest lucru este de bun augur”, a explicat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19.

Puțini știu acest lucru. Ce este categoria B1 la permisul auto. Ce poți conduce cu ea în 2021





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here