Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 privind transmiterea terenurilor și clădirilor de la patru spitale în administrarea acestor unități sanitare încă nu a ajuns la Prefectura Capitalei, a anunțat prefectul Traian Berbeceanu, care a precizat că Instituția Prefectului exercită controlul de legalitate și „categoric” o va ataca dacă o consideră nelegală.

Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, despre Hotărârea CL Sector 1 privind cele 4 spitale

 

„Nu are nicio importanţă ce declaraţii publice fac partidele politice sau oamenii politici, hotărârea de Consiliu Local încă nu a ajuns la Prefectură. Instituţia Prefectului exercită controlul de legalitate, când o vom avea, vom analiza foarte bine situaţia şi dacă considerăm că este nelegală, categoric o vom ataca”, a afirmat Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, potrivit Agerpres.

Este vorba despre Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice.

Hotărârea respectivă a stârnit dezbateri aprinse și a venit pe fondul acuzațiilor că primarul Clotilde Armand intenționează să retragă finanțarea celor patru spitale în plină pandemie. Ulterior, edilul a dezmințit informațiile și a susținut că este vorba despre transferarea unităților sanitare în administrarea Primăriei Generale. Nicușor Dan s-a arătat „deschis” să le administreze, cu condiția să fie asigurați banii necesari.

„Înțeleg că există dorința, în ultima vreme, a transferului unor obiective dificil de administrat, către Primăria Capitalei. Eu sunt absolut deschis să administrez cât mai multe lucruri care privesc calitatea vieții bucureștenilor, doar să fie asigurată finanțarea către Primăria Municipiului București pentru asta. Dacă cineva nu se poate ocupa de aceste proiecte și instituții din Capitală, atunci eu declar că vreau să le administrez împreună cu echipa Primăriei, cu condiția să ni se asigure banii necesari”, a scris Nicușor Dan, joi, pe Facebook.

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a comentat și el subiectul și s-a arătat de părere că într-o criză saniară de propoții, când vezi că infrastructura e la baza unor tragedii, „nu sunt necesare astfel de schimbări majore”.

„În acest moment, în care România are o criză sanitară de proporții, în momentul în care vezi că infrastrctura tehnică a acestor spitale stă la baza tragediilor din ultimele luni de zile, nu cred că sunt necesare astfel de schimbări majore, care să pună în pericol finanțarea acestor spitale. Pentru că până la urmă, din câte înțeleg de la dumneavoastră, dacă domnul primar general va prelua aceste patru spitale doar pe hârtie, fără să le poată finanța, suntem tot în situația în care managerii de spital trebuie să găsească o soluție”, a spus medicul, joi seară, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here