Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că dacă unii elevi au vulnerabilități și demonstrează cu un certificat medical că au o afecțiune, atunci ei vor putea continua cu învățarea online și după data de 8 februarie. Același lucru este valabil și în cazul profesorilor. Cîmpeanu a mai spus că riscul privind infecția cu coronavirus nu poate fi redus la zero, dar dacă specialiștii decid, pe 2 februarie, că acesta poate fi gestionat, atunci cursurile se vor ține normal, cu prezență fizică în clase, începând cu debutul celui de-al doila semestru.

 

Sorin Cîmpeanu, despre condițiile în care școala poate continua online pentru unii profesori și elevi

 

„Elevii care au vulnerabilităţi şi care au certificate medicale vor putea învăţa online. Mai mult decât atât, aparţinătorii, părinţi şi bunici ai acestor copii care au vulnerabilităţi generate de boli cronice, certificatul medical şi ei vor avea acces la învăţământul online. Cadrele didactice pot avea vulnerabilităţi şi cu certificat medical vor putea să predea online”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu, miercuri, potrivit News.ro.

Ministrul Educației a mai punctat că dacă specialiștii vor considera că riscul privind infectarea cu SARS-CoV-2 chiar poate fi gestionat, atunci decizia anunțată recent de președintele Klaus Iohannis privind redeschiderea școlilor va rămâne definitivă.

„Riscul nu poate fi eliminat, riscul poate să fie gestionat. Dacă cei cu compentenţă în domeniul medical ne vor spune pe data de 2 februarie că acest risc, din perspectivă sanitară, poate fi gestionat, atunci şcolile se vor deschide cu prezenţă fizică”, a punctat Cîmpeanu. 

Ministrul a repetat apoi scenariile de redeschidere a școlilor: „Prezenţa fizică în scenariul verde, rata de infectare sub 1 la mie, toate şcolile deschise, prezenţă fizică pentru grădiniţe, învăţământ primar, clase terminale, la rata de infectare între 1 şi 3 la mie, şi prezenţă fizică doar în grădiniţe şi în învământ primar în scenariul roşu, rată de infectare de peste 3 la mie, dar nu mai mult de 6 la mie, caz în care întreaga localitate intră în carantină”.

 

Sorin Cîmpeanu: Manualele de clasa a IX-a ar putea ajunge la elevi în decembrie

 O tânără a dezvăluit cum, în mod neașteptat, a descoperit un SECRET întunecat de famile. I-a schimbat total viața

Tot miercuri, ministrul Sorin Cîmpeanu a mai spus că elevii care în toamnă intră în clasa a IX – a ar putea avea manuale abia din luna decembrie.

„Nu a fost nicio licitaţie cu durată de şapte luni. Anul trecut, spre exemplu, licitaţia a fost lansată foarte corect, foarte bine în luna decembrie. Manualele au ajuns în luna octombrie, deci 10 luni. Una este să lansezi licitaţia în luna decembrie şi una este să lansezi în luna mai. (…) Manualele, dacă totul merge foarte bine, vor fi în decembrie şi asta nu este deloc bine”, a explicat Sorin Cîmpeanu.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here