Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat la Antena 3, că pașaportul COVID va fi impus și este discriminatoriu. 

”Dacă pe unul îl lași să vină cu pașaport de vaccinare, pe celălalt trebuie să-l lași să vină cu un test. Dă-i și lui posibilitatea, pentru că altfel înseamnă că planeta se împarte între vaccinați și nevaccinați. Este și mai nedrept pentru că foarte mulți nu au unde, nu au cu ce. Franța a vaccinat foarte puțin, Belgia nici măcar cadrele medicale nu le-a vaccinat. Nu se poate să mergi și să oprești dreptul de a avea o viață normală celor cărora tu, stat, nu le poți oferi vaccinul. Dă-le o alternativă”, a mai spus Renate Weber.  

”Paşaportul COVID va fi impus şi este discriminatoriu”, a spus Renate Weber la Antena 3.

De asemenea, Avocatul Poporului a susținut că drepturile pacienților non-COVID au fost afectate în perioada pandemiei.

”Sunt foarte mulți oameni care n-au mai putut să fie diagnosticați la timp, nu și-au primit tratamentele. O lungă perioadă de timp noi i-am internat obligatoriu pe cei care erau asimptomatici”, a amintit Avocatul Poporului.

 

Cum informații va conține pașaportul COVID

 

Pașaportul COVID va apărea până când vor începe vacanțele de vară, pentru a se putea circula în UE, a declarat duminică Thierry Breton, comisarul european pentru piaţa internă, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Certificatul verde numeric, care va deveni propunere legislativă, va fi prezentat, propus miercuri miercuri, 17 martie. Va conține informații foarte precise, dar simple. Informații care vor indica dacă o persoană a fost vaccinată contra COVID-19, dacă s-a vindecat de COVID-19 sau că a primit un rezultat negativ la test. Certificatul va fi fie electronic, fie pe hârtie pentru cei care nu vor să-l aibă pe telefon, este dreptul lor. Va avea un cod QR, va fi gratuit, desigur, va fi în limba țărilor de origine, va exista traducere în engleză pentru deplasările în alte state, va fi valabil în toate țările Uniunii Europene.Puțini știu acest lucru. Ce este categoria B1 la permisul auto. Ce poți conduce cu ea în 2021

“Trebuie să apară acest certificat sanitar până la finalul lui iunie, e un obiectiv bun. Este esențial să facem totul pentru a salva sezonul turistic”, a mai spus Thierry Breton, informează AFP, potrivit Agerpres.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here