Plenul Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, în rol decizional, acordarea unui sprijin financiar de 960.000 de euro pentru Schitul românesc „Prodromu” de la Muntele Athos, Grecia. Inițiativa a fost adoptată cu 258 de voturi „pentru”, iar toate cele 31 de voturi „împotrivă” au venit de la deputații USR-PLUS, inclusiv de la Dan Barna, context în care Rareș Bogdan a declarat că aceștia „se dovedesc ignoranți și necunoscători de tradiții, istorie și diplomație”.

Ce a declarat Rareș Bogdan despre deputații USR-PLUS care au votat împotriva sprijinului pentru Schitul Prodromu

 

„Aici e vorba in primul rând de istorie! Niște cărți de istorie ar fi utile. Ce fel de educație au primit acești copii de la părinții și bunicii lor? Cei care astăzi au votat împotriva așezământul cultural, spiritual și istoric de la muntele Athos……. se dovedesc ignoranți și necunoscători de tradiții, istorie și diplomație. Oare trebuie să uităm cine suntem, de unde venim, pentru a îngroșa rândurile unor organisme fără logică spirituală? La ce recurgem când ni se frânge sufletul? Sau nu ni se mai frânge? Suntem roboți? …Fără istorie, tradiții, fără inimă suntem o frunză în vânt! Doamne, dă-le minte și ajută-i să vadă adevărul, calea și viața! In acest caz nu e vorba de dogmatism și nici măcar de Spiritualitate exacerbata, dacă se poate vorbi vreodată de așa ceva, aici e vorba de istoria noastră ca neam, de nimic altceva”, a scris Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, miercuri, pe Facebook.

Alți 17 deputați USR-PLUS s-au abținut de la vot, la fel cum au făcut și doi deputați UDMR.

Schitul Prodromul, sau Înaintemergătorul, a fost întemeiat între anii 1852-1866 de ieroschimonahul Nifon Ionescu și ucenicul său, ieroschimonahul Nectarie, fiind închinat Sfântului Ioan Botezătorul, potrivit MunteleAthos.ro. Acesta se află pe teritoriul Mănăstirii Lavra, iar cei care au contribuit cel mai mult la ridicarea schitului au fost domnitorul Moldovei Grigorie Ghica, caimacanul Munteniei Alexandru Ghica, Sofronie Mitropolitul Moldovei și Nifon Mitropolitul Munteniei, dar nu au lipsit nici ajutoarele credincioșilor din România.

Schitul Prodromul este cel mai cunoscut loc de nevoință al monahilor români din Muntele Athos, iar așezământul se află la capătul estic al peninsulei Athos, în zona pustnicească numită Vigla, între Marea Egee, la răsărit, şi vârful Athonului, la apus, potrivit Doxologia.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here