Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat joi, la finalul ședinței de Guvern, că a fost adoptat Memorandumul care stabileşte principiile ce vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea angajaților din sectorul public.

„Acest memorandum a fost semnat de către toate ministerele şi reprezintă practic angajamentul pe care ministerele îl iau ca într-o perioadă de 30 de zile să prezinte propriile soluţii, propria viziune pentru familiile ocupaţionale pe care le coordonează, astfel încât să reaşezăm sistemul de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice”, a declarat Turcan. 

Raluca Turcan: Prin Memorandumul adoptat joi intenţionăm să creştem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă / Ce se întâmplă cu sporurile bugetarilor

 

Raluca Turcan insistă că salariile bugetarilor nu vor scădea

 

Ministrul liberal al Muncii a insistat, din nou, că nu se are în vedere scăderea veniturilor bugetarilor: „Există o intenţie clară de a provoca tensiuni sociale minţind că Guvernul va tăia veniturile oamenilor. E o intoxicare şi, de obicei, prinde pentru că sunt mulţi oameni nelămuriţi, îngrijoraţi de veniturile pe care le au. Dar în acelaşi timp să ştiţi că sunt foarte mulţi oameni convinşi că în această perioadă sunt şi oameni politici şi alţi amatori care din asta trăiesc, din intoxicare”

„Prin memorandumul pe care l-am adoptat azi nu punem bazele niciunei măsuri de scădere a veniturilor în România, ci dimpotrivă intenţionăm să creştem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă prin inechităţile legislaţiei adoptate în trecut. Şi, de asemenea, salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă, echitabilă şi va fi de asemenea în corelaţie cu eficienţa instituţiilor publice”, a continuat Raluca Turcan.

Turcan a spus apoi că ministerele de linie au la dispoziție 30 de zile să transmită propunerile privind politica de salarizare în sistemul public.Lovitură fără precedent pentru Diana Șoșoacă! Ce nu va mai avea voie să facă timp de trei luni în Parlamentul României? Va fi sancționată drastic

 

Raluca Turcan, despre sporurile bugetarilor

 

„Unele sporuri vor intra în salariile de bază. De asemenea, acele sporuri care pot fi acordate în sumă fixă vor fi date în sumă fixă. Sporurile care vor rămâne după includerea unora în salariile de bază nu vor depăşi 20% din salariul de bază plătit individual. 

Salariul în plată de bază să fie acelaşi pentru toată lumea. Este inadmisibil ca pe o lege să ai unii angajaţi în sistemul public plătiţi la nivelul de salarizare din 2019 şi alţii la un nivel de salarizare posibilă în anul 2022”, a mai afirmat ministrul liberal al Muncii.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here