Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunțat, marți, că măsurile de sprijin pentru angajații și angajatorii din sectoarele cele mai vulnerabile vor fi prelungite. Aceasta a avut o întâlnire marţi cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi cu cei ai industriei HoReCa. 

„Discuţiile pe care le-am avut astăzi cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi cu cei ai industriei HoReCa au vizat, în principal, eficienţa şi modul de aplicare a măsurilor de sprijin dedicate sectoarelor de activitate cele mai afectate de pandemie. Am apreciat la partenerii mei de dialog atât propunerile exprimate, cât şi disponibilitatea de a transforma întâlnirile noastre într-un mod curent de lucru, de a împărtăşi informaţii, analize şi puncte de vedere din domeniile noastre comune de interes.

– Pentru a sprijini în continuare angajaţii şi angajatorii din sectoarele cele mai vulnerabile, am decis să prelungim măsurile active pe care le-am aplicat anul trecut:

– Timpul redus de lucru (kurzarbeit) se va aplica pe toată perioada stării de alertă şi pe o perioadă de până la 3 luni după. Până în decembrie anul trecut, de această măsură au beneficiat peste 11 000 de angajaţi doar din sectorul HoReCa şi au fost plătite 10,4 milioane de lei;

– Şomajul tehnic – pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021. Au fost achitate până acum 4,22 miliarde de lei pentru 1,2 milioane de beneficiari;

– 50% din salariul angajatului (nu mai mult de 2 500 lei) pentru cei care încadrează în muncă persoane peste 50 de ani sau tineri între 16 şi 29 de ani. În aceste două categorii avem deja peste 8 600 de beneficiari şi peste 253 de milioane de lei plăţi efectuate, iar măsura se va aplica până la 1 septembrie 2021.;

– 35% din remuneraţia cuvenită zilei de muncă acordată lucrătorilor zilieri, pentru o perioadă de 3 luni, măsură aplicabilă până la 30 iunie 2021.;

– 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate pentru o perioadă de lucru de 8 ore pe zi pentru sezonieri. Până acum, au beneficiat de această măsură 13 500 de sezonieri, iar plăţile efectuate se ridică la 11,1 milioane de lei. Măsura a fost prelungită până la 30 iunie 2021;

– Zile libere plătite pentru părinţi şi pe perioada cursurilor online până la finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021. De această prevedere au beneficiat în trecut peste 115 000 de părinţi.Şi-a injectat venin de viperă vreme de 20 ani. Apoi, medicii l-au testat şi au descoperit ceva uluitor la el

– În ceea ce priveşte sectorul HoReCa, aceste măsuri au venit în completarea celor fiscal – bugetare menite să susţină activitatea companiilor pe perioada pandemiei, tocmai pentru că a fost unul dintre domeniile cu cele mai mari restricţii în ultimul an”, a scris ministrul Muncii marţi pe Facebook. 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here