Ministrul Muncii, Raluca Turcan susține acordarea sistemului de risc pentru angajații din domeniul asistenței sociale, care au fost izolați la locul de muncă, pe durata stării de urgență, după cum a anunțat chiar ea, la finalul înrevederii avute cu reprezentanții CNSLR Frăția. Mai mult decât atât, Turcan a anunțat că Ministerului Muncii a început deja să contureze primele propuneri de corectare a legii salarizării personalului din sistemul public, iar în următoarea etapă proiectul va intra în dezbatere cu toate categoriile socio-profesionale vizate.

 

Primele modificări la Legea salarizării personalului din sistemul public

 

Ministrul Muncii a anunțat luni că primele modificări ce vor fi aduse la Legea salarizării personalului din sistemul public îi vor viza pe angajații cei mai dezavantajați, din punct de vedere al riscurilor profesionale.

„Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice și acordarea stimulentului de risc pentru personalul din domeniul asistenței sociale și comunitare pe perioada stării de urgență sunt principalele subiecte pe care le-am abordat în cursul întâlnirii de astăzi cu reprezentanții CNSRL Frăția.

Grupul de lucru constituit în cadrul Ministerului Muncii a început deja să contureze primele propuneri de corectare a legii. În etapa următoare, proiectul va intra în dezbatere cu toate categoriile socio-profesionale vizate. Varianta care va integra observațiile partenerilor noștri de dialog va fi ulterior trimisă către Parlament și supusă dezbaterilor. Tocmai în ideea eliminării inechităților din sistemul public de salarizare, primii beneficiari ai modificărilor la lege vor fi categoriile profesionale cele mai dezavantajate din punctul de vedere al veniturilor și riscului muncii prestate”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

 

Ministerul susține acordarea stimulentelor de risc pentru persoanele din domeniul asistenței sociale

 

Legat de acordarea stimulentelor de risc pentru persoanele din domeniul asistenței sociale, care au rămas izolați la locul de muncă în timpul stării de urgență, Raluca Turcan a ținut să precizeze că susține acordarea acestor bani, sumele acestea putând fi decontate din fonduri europene.Fenomenul “apei moarte” care i-a îngrozit pe specialişti: vapoarele se opresc brusc, iar motoarele învârt “în gol”

„În ceea ce privește acordarea stimulentului de risc pentru personalul din domeniul asistenței sociale și comunitare implicat în îngrijirea persoanelor vulnerabile pe perioada pandemiei, i-am asigurat pe reprezentanții CNSRL că Ministerul susține acordarea acestuia pentru angajații care au fost izolați la locul de muncă în perioada stării de urgență, cu posibilitatea decontării acestei sume din fonduri europene. Nu în ultimul rând, le-am transmis reprezentanților sindicatelor convingerea mea că legislația în materie de pensii și salarii, pe care încercăm să o reașezăm acum pe principii de echitate, trebuie să creeze predictibilitate atât din punctul de vedere al beneficiarilor, cât și al statului.

Am mai stabilit împreună să avem întâlniri periodice pentru a discuta subiectele de interes pentru diferitele categorii de angajați, precum și măsurile și proiectele inițiate de Ministerul Muncii.”, a declarat ministrul de resport în postarea de pe Facebook.

 

Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice și acordarea stimulentului de risc pentru personalul din…

Publicată de Raluca Turcan pe Luni, 25 ianuarie 2021





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here