PSD ia în calcul să atace în contencios administrativ actul normativ care stabileşte ca oră de închidere a magazinelor ora 18:00 în localităţile cu incidenţe crescute privind infectarea cu virusul SARS-CoV-2, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Radu Oprea.

“Pentru că în afară de critici e nevoie şi de acţiune, Partidul Social Democrat va acţiona în contencios administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18:00. Şi aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta, sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură, l-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată şi ai văzut urmările. Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD vineri, într-o conferinţă de presă susţinută de PSD Prahova.

Radu Oprea a precizat că deciziile anterioare privind circulaţia vârstnicilor au dus la formarea de aglomerări în anumite intervale orare:

“Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. Care a fost fenimentul, ce s-a întâmplat? Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine în ace interval orar. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experinnţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice, pentru că avem alte obiceiuri de consum”, a adăugat senatorul social-democrat.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here