Specialiștii de la ANM au emis prognoza meteo pentru luna martie 2021. Se anunță un început de primăvară cu temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit și precipitații reduse.

 

Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei și Moldovei (între -1 și 5 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Banat, Crișana și Oltenia, și vor fi cuprinse între 3 și 7 grade Celsius. Media multianuală lunară pentru luna martie, conform măsurătorilor, este de 3,5 grade Celsius.

 

Prognoza meteo pentru săptămâna 1 – 8 martie 2021

 

În prima săptămănă a lunii martie, temperatura aerului va avea valori în jurul celor normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Se anunță vreme favorabilă atât pentru 1 martie, cât și pentru Ziua Femeii, așa că cei mai romantici dintre români își pot face planuri pentru o plimbare în natură. 

Temperaturile maxime se vor situa în această săptămână între 7 și 14 grade Celsius, iar cele minime, între 1 și 3 grade, potrivit accuweather.com.

 S-a aflat cine o va înlocui pe Gina Pistol la “Chefi la cuţite”. Ce se întâmplă cu show-ul Asia Expres

Prognoza meteo pentru săptămâna 8 – 15 martie 2021

 

Vremea rămâne blândă în toate regiunilor țării. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Temperaturile maxime se vor situa în această săptămână între 10 și 13 grade Celsius, iar cele minime, între 2 și 5 grade. 

 

Prognoza meteo pentru săptămâna 15 – 22 martie 2021 

 

Temperaturile cresc peste cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Se înmulțesc și precipitațiile, însă se situează în limitele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Temperaturile maxime se vor situa în această săptămână între 8 și 15 grade Celsius, iar cele minime, între 0 și 5 grade. 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here