Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au anunțat că, până miercuri la ora 12, se vor semnala ninsori moderate cantitativ, în special în zonele intracarpatice, în Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali, dar şi intensificări ale vântului.

Totodată, în vestul ţării, precipitaţiile vor fi mixte şi pe zone restrânse se va forma polei. Vremea rămâne deosebit de rece, iar miercuri dimineaţă va mai fi ger pe arii restrânse în Moldova, în estul Transilvaniei şi în Muntenia.

Mai exact, în intervalul 19 ianuarie, ora 11 – 20 ianuarie, ora 12, în regiunile intracarpatice temporar va ninge, în general moderat cantitativ în Maramureș, precum și în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.

„În vestul ţării, începând din noaptea de marți spre miercuri (19/20 ianuarie), treptat precipitaţiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ploaie şi pe arii restrânse se va depune polei. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze, în general, de 50 – 70 kilometri pe oră, iar pe crestele înalte, 80 – 90 kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în nord-vestul teritoriului, temporar cu viteze de 40 – 50 kilometri pe oră”, transmite ANM.

Potrivit prognozei, în după-amiaza zilei de marți (19 ianuarie), vremea se va menține deosebit de rece cu temperaturi maxime preponderent negative, iar în cursul nopții de marți spre miercuri (19/20 ianuarie) precum și în dimineața zilei de miercuri (20 ianuarie), pe arii restrânse va mai fi ger (valori termice în jurul a – 10 grade) în Moldova, în estul Transilvaniei și în Muntenia.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here