Ultima săptămână a lunii ianuarie se anunță una cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Spre deosebire de ziua de duminică, atunci când au fost înregistrate valori termice de peste 10 grade Celsius în multe regiuni ale țării, de luni începe un proces de răcire, care se va menține până la începutul lunii februarie, după cum anunță meteorologii.  

 

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea luni, 25 ianuarie 2021

 

Luni, prezenţa vântului se va simţi pe parcursul zilei în cea mai mare parte a ţarii, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar la munte, precum şi în regiunile nord-vestice, centrale, sudice şi sud-estice vor fi intervale în care rafalele vor depăşi 70 km/h. În zona montana înaltă, la altitudini de peste 1.800 de metri, rafalele vor depaşi 80…100 km/h. Cerul va avea înnorări în general persistente şi temporar, pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua anterioară, se vor încadra între 0…2 grade în depresiuni şi 10…12 grade în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 şi 2 grade.

 

Prognoza meteo pentru București

 

În Bucureşti, vremea se va răci uşor. Cerul va fi temporar noros şi îndeosebi în prima parte a zilei va ploua slab. Vântul se va intensifica treptat, după-amiaza şi seara, când va atinge la rafală viteze în jurul a 55 km/h, apoi va slabi semnificativ în intensitate. Temperatura maxima va fi de 7…8 grade, iar cea minima de -2…0 grade.

 

Prognoza meteo la munte

 Au divorţat imediat după ce ea i-a trimis poza asta pe Whatsapp! Are ochi de detectiv cine vede de ce

La munte, vântul va bate cu viteze de peste 50 km/h, iar la altitudini de peste 1.800 de metri, rafalele vor depăşi 80…100 km/h şi va fi viscol. Noaptea, vântul va pierde din intensitate, dar în zona Carpaţilor Orientali, la altitudini mari se vor mai depăşi viteze de 80 km/h. Valorile de temperatură vor fi în scădere faţa de intervalul precedent.

În Carpații Meridionali, până luni, la ora 10.00 este în vigoare o avertizare meteorologică cod portocaliu de intensificări susținute ale vântului, viscol puternic, vizibilitate redusă. La altitudini de peste 1800 de metri va ninge moderat cantitativ, iar ninsoarea va fi puternic viscolită și vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Temporar va ninge și în zona Carpaților Occidentali, unde se va depune strat nou de zăpadă consistent.

 

Prognoza meteo pe litoral

 

La malul mării sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, dar și ninsoare, mai ales seara și în timpul nopții. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, în timp ce minima va fi 1 un grad Celsius.

 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here