Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru marți, 09 martie 2021. Potrivit acestora valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 09 martie 2021

 

Mai exact, astăzi, spre deosebire de ziua anterioară, în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în zonele montane, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ninsoare. În Oltenia şi Muntenia la început vor fi mai ales ploi, apoi vor predomina ninsorile, în sudul Banatului şi pe arii restrânse în Dobrogea se vor semnala precipitaţii mixte. În sudul Transilvaniei şi al Moldovei, precum şi în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali va ninge.

Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade.

Prognoza meteo pentru București

 

În Capitală, valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora, iar în cursul nopţii se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre sfârşitul intervalului, când va atinge viteze de 40…45 km/h.

Temperatura maximă va fi de 7…9 grade, iar cea minimă de 0…1 grad.

Prognoza meteo la munte

 

La munte, cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a intervalului şi a zonei montane. Se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales în a doua parte a intervalului, cu viteze de 40…60 km/h. Valorile termice vor scădea faţă de intervalul precedent.Gheorghe Moroșan, ucigaşul de la Oneşti, mărturie oribilă în faţa anchetatorilor. I-a şocat chiar şi pe cei mai experimentaţi criminalişti!

Prognoza meteo pe litoral

 

La malul Mării Negre, astăzi, se va semnala ploaie slabă începând după-amiaza.

Temperatura maximă va fi de 5 grade Celsius, iar cea minimă de 2 grade Celsius.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here