Primarul Sectorului 6 a anunțat joi, că pe ordinea de zi a ședinței Consilui Local se află o două proiecte de hotărâri, menite să contribuie la reforma instituțională. Edilul dorește să desfințeze Direcţia de Administrare a Fondului Locativ Sector 6.

„Începem reforma instituțională în Primăria Sectorului 6. Astăzi Consiliul Local va vota două proiecte de hotărâri prin care (1) calibrăm organigrama pe o viziunea de dezvoltare mult mai realistă și (2)  desființăm o structură inutilă, Direcția de Administrare a Fondului Locativ Sector 6, structură care nu mai există sub această formă la nicio altă primărie”, a anunțat Ciprian Ciucu, pe contul său de Facebook.

 

Primarul Ciprian Ciucu a anunțat noua organigramă a instituției

 

Totodată, ediulu Sectorului 6 a menționat și cum va fi noua organigramă a primăriei de sector. Ciucu a anunțat că a avut în vedere înființarea a două direcții de suport esențiale, una dintre ele fiind Direcția de Fonduri Externe, ce ar urma să aibă ca obiectiv atragerea de fonduri europene.

„Am avut în vedere următoarele obiective:

1. Înființarea a două direcții suport esențiale. Este vorba despre Direcția de Fonduri Externe care va avea ca obiectiv atragerea de fonduri europene și creșterea semnificativă a bugetului de investiții. Actuala structură, organizată la nivel de serviciu este neprofesionalizată și cu rezultate foarte modeste.

2. Mai este vorba despre direcția de informatizare a serviciilor publice, acesta urmând să elimine risipa de la nivelul întregii primării (zeci de contracte inutile/inoportune) și să optimizeze costurile și să INFORMATIZEZE SERVICIILE PUBLICE.

Cine se va uita pe organigramă va observa că direcțiile de bază sunt organizate de nivel de direcții generale, cu mai mulți angajați, iar direcțiile suport sunt doar direcții simple sau servicii. Nu trebuie să vă mai spun că o primenire, în termeni de competențe, Primăriei Sectorului 6 este foarte necesară, acum standardele de management fiind la nivelul anilor 90”, a adăugat el.Tunelul secret de sub Palatul lui Gigi Becali. E incredibil unde duce. Era folosit şi de Carol al II-lea

Referitor la desfionțarea Direcţiei de Administrare a Fondului Locativ, edilul a anunțat că o parte dintre angajații Direcției vor merge la ADP Sector 6.

Desființarea DAFL S6. Nu văd rostul unei instituții de sine stătătoare care să administreze cca. 1400 de locuințe din care doar cca. 300 mai sunt chiriași, o instituție “călduță” pentru unii, cu 50 de angajați, mașini, sedii și buget separat. Astfel, doar o fracție dintre angajații cu roluri bine stabilite și cu treabă de făcut vor trece la ADP Sector 6 și își vor continua activitatea de acolo. DAFL S6 administra în general locuințele din  Cartierul Brâncuși și îi asigur pe cetățenii din acest cartier că nu vor avea de suferit în timp ce le transmit că pe măsură ce devin proprietari (oameni responsabili de proprietatea lor) este timpul să capete acele deprinderi care vin cu calitatea de proprietar. (Și da, vom trata cu prioritate drumul Valea Doftanei).

Acestea modificări de structuri sunt făcute pe baza unor analize amănunțite și sunt doar primele dintr-o lungă serie de schimbări care au ca scop optimizarea, profesionalizarea și eficientizarea aparatului Primăriei Sectorului 6 care, pe lângă primărie, mai are în subordine 8 instituții”, a explicat Ciucu pe Facebook.

 

Începem reforma instituțională în Primăria Sectorului 6 Astăzi Consiliul Local va vota două proiecte de hotărâri prin…

Publicată de Ciprian Ciucu pe Joi, 21 ianuarie 2021





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here