Premiul Nobel pentru Pace 2020 a fost decernat vineri, 9 octombrie 2020. În acest an, a fost acordat pentru Programul Alimentar Mondial (PAM), al Națiunilor Unite (ONU). 

Programul Alimentar a fost premiat pentru „eforturile de luptă împotriva foametei, pentru contribuția la ameliorarea condițiilor de pace în zonele afectate de conflicte și pentru faptul că a jucat un rol principal în eforturile care vizează împiedicarea utilizării foametei ca armă de război”, a transmis Berit Reiss, președintele comitetului Nobel. 

 

Donald Trump și Vladimir Putin, nominalizați la Premiul Nobel 2020

 

Peste 300 de candidați au fost în 2020 la Premiul Nobel pentru Pace. Printre nominalizați s-au numărat și Greta Thunberg, Julian Assange, Angela Merkel, OMS, Donald Trump și Vladimir Putin. 

Premiul Nobel, înființat de către omul de știință Alfred Nobel în 1895, este unul dintre cele 6 premii care se acordă anual: chimie, fizică, literatură, medicină, psihologie, științe economice. 

În ultimii ani, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat lui: Abiy Ahmed Ali (2019), Denis Mukwege și Nadia Murad (2018), Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare (2017), Juan Manuel Santos (2016), Cvartetul pentru Dialog Național (2015), Kailash Satyarthi și Malala Yousafzai (2014), Organizația pentur Interzicerea Armelor Chimice (2013), Uniunea Europeană (2012). 

 

Şi-a injectat venin de viperă vreme de 20 ani. Apoi, medicii l-au testat şi au descoperit ceva uluitor la el





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here