În ceea ce privește cheltuielile necesare pentru amenajarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, premierul Florin Cîțu a precizat că așteaptă informații de la Ministerul Sănătății cu privire la criteriile standard:

“Aștept de la Ministerul Sănătății aceste criterii clare, de ce este nevoie atunci când pregătim un centru de vaccinare, care sunt cheltuielile standard. Vom merge ca și până acum pe costuri standard și pe cheltuieli standard, nimic în plus”.

Premierul nu a spus dacă aceste cheltuieli vor fi suportate de la bugetul centrel. A precizat însă cp vaccinarea este o prioritate și că obiectivul guvernului este de  a avea peste 10 milioane de români vaccinați până în septembrie.

“În acest moment, știți prea bine, dacă nu ai buget aprobat se merge pe unul din anul precedent. Deci, resurse sunt. Nu asta e problema. Trebuie să punem la punct mecanismul prin care se face plata. Nu aș spune în acest moment că e va acoperi cheltuielile cu dotarea centrelor. Vreau să am o dicuție cu Ministerul Sănătății. Ei știu foarte bine despre ce ai nevoie când amenajezi un centru de vaccinare. Această discuție despre centruld e vaccinare mi se pare că ia o altă avengură. Vaccinarea s eface peste tot în lume foarte simplu, nu trebuie ă fie ceva foarte sofisticat.

Eu sper să fie cât mai repede aceste centre de vaccinare. Ieri m-am asigurat că vom mai lua încă opt milioane d evaccinuri, în acest sens, în septembrie, obiectivul meu este de a avea 10.400.000 de persoane vaccinate, aproape 70% dinc e ne-am dorit și să scăpăm de pandemie. Vaccinarea este o prioritate. Merge bine până acum, va merge și mai bine”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Mireasa s-a uitat în laptopul soţului, imediat după nuntă. I-a aflat secretul mizerabil şi a depus actele de divorţ





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here