Paul Stănescu, secretarul general al PSD, l-a criticat pe prim-ministrul Florin Cîțu și susține că acel comitet interministerial pentru revenirea la normalitate „este doar un exercițiu de imagine”.

Paul Stănescu (PSD), despre premierul Florin Cîțu și comitetul interministerial privind revenirea la normalitate

 

„Într-un act disperat şi iresponsabil de a arăta că are lucrurile sub control, premierul Cîţu a anunţat sfârşitul pandemiei de la 1 iunie şi constituirea unui comitet care ne va aduce la o viaţă normală. ‘Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate’ este doar un exerciţiu de imagine. Normalitatea nu o stabileşte Cîţu prin comitetul lui. Toţi specialiştii spun, fără vreun dubiu, că nu putem previziona un orizont de timp exact pentru revenirea la o viaţă socială normală”, a declarat Paul Stănescu, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres de PSD.

Social-democratul consideră că sunt mulți alți factori care nu pot fi controlați de guvernanți și care trebuie luați în considerare, precum „gradul de vaccinare, testarea în masă, evoluția virusului, mutațiile lui”.

„Ca să-şi mai îndrepte imaginea rău şifonată de măsuri aberante de restricţie, precum închiderea magazinelor de la ora 18,00, a plusat şi ne-a anunţat că gata, de la 1 iunie intrăm în normalitate. De ce era nevoie de un astfel de comitet? Adică până acum ministerele şi Guvernul nu au avut în vedere revenirea la normalitate? Nu asta este misiunea Guvernului penelisto-userist? Prin comitetul acesta inutil, domnul Cîţu doar îşi cumpără timp pentru propria sa agendă şi creează false aşteptări românilor. Ce promite nu este deloc un act de responsabilitate. Faptul că nu s-a consultat nici cu useriştii, nici măcar cu colegii lui liberali, arată cât de personală îi este agenda. În spatele acestui exerciţiu de imagine stă o luptă politică internă acerbă, între liberali şi liberali, între liberali şi userişti, în funcţie de care se iau decizii politice aberante. Conflictele din interiorul coaliţiei nu aduc niciun bine românilor. Când ei se luptă pentru putere, România sărăceşte”, a adăugat Paul Stănescu.

Mesajul secretarului general al PSD vine în contextul în care, luni, premierul Florin Cîțu a anunțat constituirea unui comitet interministerial „care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României”. Liberalul explica atunci că s-ar putea ajunge la 70% din populație vaccinată până la final de iulie, situație în care s-ar putea vorbi clar despre „o redeschidere a economiei aproape în totalitate”.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here