Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat luni, pentru B1 TV, că ministerul pe care îl conduce a trimis azi Guvernului o propunere de Hotărâre de Guvern, vizată fiind îmbunătățirea strategiei de vaccinare anti-COVID-19. În noua variantă, mai multe categorii de persoane au fost introduse în etapa a doua de vaccinare, care a început săptămâna trecută. Este vorba despre avocați, executorii judecătorești și notarii, considerați și ei angajați care prestează servicii esențiale. Tot în etapa a doua vor mai intra persoanele fără adăpost, persoanele cu handicap, cele imobilizate și însoțitorii lor.

 

Avocații, executorii judecătorești și notarii, considerați persoane care prestează servicii esențiale în noua strategie de vaccinare anti-COVID-19

 

Senatorul PNL Daniel Fenechiu l-a întrebat pe ministrul Vlad Voiculescu de ce avocații, executorii judecătorești și notarii nu sunt introduși în categoria a doua de vaccinare, de vreme ce, de exemplu, în decretul de instaurare a stării de urgență ei erau considerați persoane care prestează servicii esențiale.

„Mă miră un pic întrebarea dvs pentru că în acest moment funcționăm pe o strategie de vaccinare decisă de un guvern unicolor, anume PNL, în care avocații, executorii judecătorești și ceilalți nu erau incluși. Deci în actuala Hotărâre de Guvern, în actuala strategie de vaccinare, aceste categorii nu sunt incluse. Dar vă pot confirma că în propunerea de Hotărâre de Guvern transmisă azi Guvernului de către Ministerul Sănătății, toate aceste categorii sunt incluse în etapa a doua, adică în etapa care tocmai a început”, a răspuns ministrul Sănătății.

Voiculescu a explicat apoi că avocații, executorii judecătorești și notarii intră în etapa a doua de vaccinare deoarece tot ce înseamnă Justiție trebuie să funcționeze: „Motivul pentru care aceste categorii profesionale și nu altele intră e că e pur și simplu un drept fundamental al fiecărui om la Justiție și sunt instituții… Tot ce înseamnă justiție trebuie să funcționeze”. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 Au găsit, lângă Mangalia, o peşteră veche de 5,5 milioane ani. A venit NASA! Au descoperit în ea ceva şoc! Au mai văzut asta doar pe Marte

Persoanele cu handicap, cele imobilizate și însoțitorii lor, incluse în a doua etapă de vaccinare anti-COVID-19

 

Vlad Voiculescu a enumerat apoi ce alte categorii de persoane mai intră în etapa a doua de vaccinare anticoronavirus, conform viitoarei strategii.

„Pe lângă categoriile esențiale, sunt categoriile vulnerabile: vârnicii, persoanele cu boli cronice și ce se va adăuga în noua strategie de vaccinare vor fi cei fără adăpost. Dacă ați urmărit știți cât de greu a fost pentru ei și pentru autoritățile publice locale să le ofere cazare în perioada de început.

O ultimă categorie care va fi inserată în noua Hotărâre de Guvern este cea a persoanelor cu handicap, care cumva a scăpat din prima versiune dar, asta e, îmbunătățim lucrurile din mers. Persoanele cu handicap și cele care sunt imobilizate. Vorbim și de însoțitorii lor și cei care locuiescu ei sub același acoperiș”, a mai declarat ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu a precizat că la aceste ultime persoane vor ajunge echipe pentru a le vaccina, dat fiind că ele nu se pot deplasa.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here