Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a anunțat că va fi scoasă sigla „Primăria Capitalei” de pe autobuzele STB. Spațiul revendicat urmează să fie vândut către agenții economici privați care își doresc să facă reclamă în spațiul public.

„Vehiculele destinate transportului public local vor fi decolantate, iar spațiul respectiv va fi vândut pentru reclame comerciale. E vorba de vehiculele STB pe care scrie acum „Primăria Capitalei”. Știm cu toții că sunt ale primăriei, nu e nevoie ca acest lucru să fie scris peste tot. N-am înțeles niciodată de ce s-a decis așa ceva, dar foarte probabil are legătură cu cultul personalității fostului primar.

În loc să facem reclamă inutilă Primăriei Capitalei pentru un serviciu public pe care oricum îl furnizează, vom căuta să colectăm fonduri suplimentare de la agenții economici privați care își doresc reclamă în spațiul public.

Operațiunea de decolantare deja a început, urmând ca spațiile rămase libere să fie puse la dispoziție pentru alte reclame”, a anunțat Nicușor Dan pe contul de Facebook.

 

Vehiculele destinate transportului public local vor fi decolantate, iar spațiul respectiv va fi vândut pentru reclame…

Publicată de Nicușor Dan pe Marţi, 19 ianuarie 2021





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here