Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a precizat că dezbaterea moțiunii simple la adresa ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost programată pentru luni, ora 17, iar votul va avea loc miercuri. PNL, spune liderul formațiunii, va vota împotriva moțiunii.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Ludovic Orban, despre dezbaterea și votul pe moțiunea împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu

 

„A fost depusă o moțiune din partea grupului parlamentar PSD. Am programat dezbaterea moțiunii pentru luni, ora 17, și votul pe moțiune să fie odată cu votul final de săptămâna viitoare, de miercuri. De asemenea, în urma discuției și cu doamna președinte a Senatului, Anca Dragu, i-am informat pe colegii din Biroul Permanent al Camerei că intenționăm să organizăm Birourile Permanente Reunite pentru convocarea unui plen reunit în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil Birourile Permanente Reunite le vom convoca luni, urmând împreună să stabilim data la care se va desfășura plenul. Avem de finalizat, să spun, constituirea comisiilor, comisiile comune permanente, stabilirea delegațiilor și alte decizii pe care le considerăm importante a fi dezbătute în plenul Camerelor reunite. Urmează să stabilim ordinea de zi pentru plenul reunit, luni, la Birourile Permanente Reunite”, a declarat Ludovic Orban.

Președintele PNL a amintit că PSD inițiase procedura intitulată „Ora Guvernului”, la care îl invitase pe Vlad Voiculescu, însă spune că social-democrații au renunțat la ea pentru că „ar fi fost două proceduri parlamentare legate de același ministru”, dar a explicat că vor avea dreptul s-o utilizeze în cazul altor miniștri.

„Vă mai fac o mențiune. Știți că grupul PSD inițiase procedura Ora Guvernului, la care îl invitase tot pe domnul ministru Vlad Voiculescu, a renunțat la această procedură, că ar fi fost două proceduri parlamentare legate de același ministru, și evident vor avea dreptul să utilizeze această procedură în cazul altor miniștri”, a adăugat Ludovic Orban.

PNL va vota împotriva moțiunii simple, mai spune liderul liberalilor.

„Suntem într-o coaliţie, există un principiu al solidarităţii în coaliţie. Vom vota împotriva acestei moţiuni simple. Dacă avem puncte de vedere, dacă avem chiar şi critici de exprimat, le exprimăm în cadrul coaliţiei, în comunicarea din interiorul coaliţiei, din interiorul Guvernului. Am spus-o că este necesară o anumită disciplină în acţiunea guvernamentală şi, de asemenea, o disciplină în ceea ce priveşte comunicarea publică şi s-a şi văzut de atunci, de aproximativ o săptămână şi ceva lucrurile s-au mai normalizat”, a adăugat Ludovic Orban.Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt…

Moțiunea a fost depusă miercuri, la Camera Deputaților, de PSD

 

PSD a depus, miercuri, la Camera Deputaților, moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, moțiune care a fost denumită generic „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”.

„Nu cred că este un secret pentru nimeni că la nivelul Ministerului Sănătăţii nu acţiunea a dominat în această perioadă, ci inacţiunea şi incapacitatea evidentă de a gestiona această pandemie. Cu siguranţă, această moţiune este un semnal pe care l-au tras şi reprezentanţii organizaţiilor de pacienţi. Eu înţeleg că o lună şi jumătate este un timp scurt, dar nu este atât de scurt să nu gestionezi problema majoră de sănătate publică şi să nu gestionezi probleme stringente, cum sunt cele legate de accesul pacienţilor la servicii de sănătate, altele decât cele pentru infecţia cu noul coronavirus. Împreună cu colegii mei, am încercat să facem o radiografie şi, mai mult, să oferim şi soluţii, pentru că orice critică dacă nu este însoţită şi de soluţii devine doar un simplu exerciţiu”, afirma marți Alexandru Rafila.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here