Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat, vineri, că a avut o discuție cu minerii din Valea Jiului, de la care a aflat că angajații de la Lupeni, Vulcan și Livezeni nu protestează pentru măriri de venituri, ci doar ca să-și primească salariile, așa cum sunt ele acum, răsplata muncii lor. „Acești oameni nu trebuie umiliți”, a spus Ciolacu. El a mai susținut că fosta guvernare social-democrată a dat o Ordonanță de Urgență care asigura locurile de muncă pentru mineri. În schimb, „actualii guvernanți nu fac nimic în afară de a tăia și distruge”.

 

Marcel Ciolacu, reacție la protestele minerilor

 

„Am vorbit mai devreme cu cei din Valea Jiului și am văzut care este starea de spirit a oamenilor. Minerii de la Lupeni, alături de cei din Vulcan și Livezeni, nu cer măriri de salarii, ci doar #plata muncii lor. E dreptul lor și sunt alături de ei! 

Acești oameni nu trebuie umiliți, ei vor doar #dialog și să fie tratați cu demnitate și respect pentru munca lor. 

În 2019, Guvernul PSD a dat OUG 60, care asigura supraviețuirea mineritului în Valea Jiului și locurile de muncă pentru mii de familii. Actualii guvernanți nu fac nimic în afară de a tăia și distruge”, a scris liderul PSD, Marcel Ciolacu, vineri, într-o postare pe Facebook.

 

De ce protestează minerii din Valea Jiului

 

Salariile minerilor din Valea Jiului trebuiau plătite în data de 15 a lunii, dar conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a anunţat că acestea vor fi achitate până în pe 26 februarie. Minerii nu au fost de acord şi au declanşat o serie de proteste.Ce EFECTE are paracetamolul asupra corpului uman și care e doza maximă recomandată

Sute de mineri din Valea Jiului s-au adunat în curtea Minei Lupeni, acolo unde aproximativ o sută de colegi de-ai lor sunt blocaţi în subteran. Şi la Vulcan minerii s-au adunat în curtea minei. Peste o sută de mineri de la Livezeni s-au alăturat și ei celor de la Lupeni şi refuză să iasă la suprafaţă. 

Minerii cer demisia conducerii CEH. Aceștia mai solicită, de asemenea, achitarea salariilor în două tranşe, în zilele de 15 şi 30 ale lunii, achitarea tichetelor de masă, restante de 10 luni, şi plata transportului la şi de la locul de muncă, restant de 11 luni.

Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, chiar a demisionat din funcţie pe fondul tensiunilor din Valea Jiului

Vineri dimineață, reprezentanții minerilor au avut discuții cu ministrul Energiei, liberalul Virgil Popescu. Premierul Florin Cîțu s-a dus și el la Minister pentru a vorbi cu aceștia.

Termocentrala Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara a fost oprită în noaptea de joi spre vineri tocmai din lipsă de cărbune. Din această cauză, aproximativ 4.500 de apartamente din Deva au rămas fără căldură. Afectate sunt și mai multe instituții publice din oraș.
 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here