Ludovic Orban a precizat marți că a solicitat dezbaterea cât mai rapidă a rapoartelor pe 2019 ale radioului și televiziunii publice în comisiile de cultură, având în vedere că vechiul Parlament nu a făcut acest lucru:

“În cadrul birourilor permanente reunite am sesizat comisiile de cultură ale celor două camere să se pronunțe asupra raporturilor TVR și Radioului public pe 2019. Trebuie să știți că Parlamentul trecut, deși a primit raportul pe 2019, nu a trimis spre comisiile de cultură pentru ca acestea să analizeze Raporturile TVR și a Radioului public și să trimită spre plenul camerelor reunite. Au mimat înființarea unei comsisii de anchetă care nu a funcționat niciodată și au refuzat majoritățile PSD din birourile permanente reunite să sesizeze comisiile de cultură în conformitate cu legile și regulamentul.

Solicităm dezbaterea cât mai rapidă a rapoartelor pe 2019 ale radioului și televiziunii publice, astfel încât imediat după finalizarea raportului, termenul stabilit este 1 martie, dar suntem convinși că aceste comisii se pot reuni mai repede, astfel încât la următorul plen să putem respinge cele două rapoarte, să votăm respingerea celor două rapoarte”, a anunțat Ludovic Orban.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here