Ludovic Orban, liderul liberalilor, a insistat, vineri, că PNL îl susține în continuare pe Florin Cîțu în funcția de prim-ministru. Orban a mai spus că premierul nu poate fi schimbat doar pentru că e nemulțumit un partener al coaliției, deoarece asta ar însemna să se facă o schimbare pe lună. Președintele PNL a mai afirmat că decizia lui Cîțu de a-l demite pe Vlad Voiculescu (USR-PLUS) de la șefia Ministerului Sănătății a fost una corectă și cu susținere publică.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

 

„Decizia ca premier să fie Cîțu a fost o decizie luată după negocieri, în momentul constituirii guvernului. Pentru a putea schimba premierul este nevoie ca întreaga coaliție să solicite acest lucru. 

PNL îl sprijină pe Cîțu. Noi nu ne jucăm cu România. În momentul în care am luat decizia să-l sprijinim pe Cîțu, nu ne schimbăm peste noapte că ne cere cineva. De altfel, nici nu putem accepta așa ceva. Așa, dacă fiecare partener de coaliție poate determina schimbarea premierului când e nemulțumit, am schimba premierul din lună în lună. 

Mai ales că nu e un motiv. Premierul a luat o decizie corectă, care are susținere publică. Obiectivul său a fost să crească calitatea actului de guvernare în domeniul sănătății printr-un ministru pe care tot USR-PLUS e în situația să-l desemneze”, a declarat Ludovic Orban.

Liviu Dragnea, ELIBERAT din închisoare? Vestea pe care o aștepta fostul șef al PSD





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here