Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că Ministerul Muncii, condus Raluca Turcan, lucrează la un proiect de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat. Anterior, tot luni, premierul Florin Cîțu afirma că proiectul în cauză va fi pus în dezbatere publică azi sau mâine.

„În privința cumulului pensiei cu salariul, când am avut discuții în cadrul Biroului Politic Național cu doamna ministru Raluca Turcan, mi-a prezentat proiectul care se află în pregătire care să reglementeze situația cumulului pensiei cu salariul. Vom prezenta când va fi elaborat dar, în principiu, nu va permite cumularea pensiei cu salariul din sectorul public. Când va fi gata, va fi prezentat proiectul”, a declarat Ludovic Orban.

Întrebat dacă i se pare normal să interzică cumulul pensiei cu salariul dar, în același timp, să aducă pe funcții în Guvern oameni care chiar cumulează pensia cu salariul, Orban a răspuns: „Odată cu adoptarea legii, oricine va trebui să respecte legea. Principiul îl susținem prin proiectul de lege, punctul nostru de vedere e foarte clar: legea nu va mai permite cumularea salariului din sectorul public cu pensia”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul, în dezbatere publică marți cel târziu

 

Tot luni, premierul Florin Cîţu a anunțat că proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul va fi pus în dezbatere publică în cursul zilei de astăzi sau mâine. 

Chestionat ce soluții se propun în acele domenii în care s-ar putea ajunge la criză din cauza lipsei de personal, premierul a declarat: „Asta cu criza într-un domeniu pentru că păstrăm oameni la pensie e puţin exagerată. Nu cred că o să fie o în vreun domeniu pentru că avem oameni care fac un cumul al pensiei cu salariu. Aşa niciodată nu o să mai faci reformă…”.Gheorghe Moroșan, ucigaşul de la Oneşti, mărturie oribilă în faţa anchetatorilor. I-a şocat chiar şi pe cei mai experimentaţi criminalişti!

„Proiectul în sine de cumul pensie-salariu la stat are trei principii de bază. Cel mai important principiu este că un angajat în sistemul public sau un angajat în general va avea o oportunitate creată prin această lege de a opta, dacă vrea, să muncească până la 70 de ani. Vârsta de pensionare rămâne aceeaşi, însă creăm această oportunitate de a lucra, printr-o simplă hârtie înregistrată, ca o opţiune exprimată în scris, până la 70 de ani”, a declarat Raluca Turcan, pe 5 martie.
 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here