Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, referitor la proiectele de modificare a legilor justiției că au fost trimise de ministrul Stelian Ion către CSM fără să fie discutate în coaliție:

“Proiectele de modificare a legilor Justiţiei vor trebui să facă obiectul unor  ample dezbateri în societate. Proiectul care a fost trimis de ministrul Justiţiei către CSM este un proiect care a fost trimis de ministrul Justiţiei, nu este un proiect care să fi fost discutat în coaliţie şi care să fie supus unei dezbateri publice ample aşa cum de altfel a solicitat şi Comisia de la Veneţia atât în privinţa legilor Justiţiei, cât şi în privinţa Codurilor, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, acestea trebuie să se adopte printr-o amplă dezbatere în societate şi să reprezinte cu adevărat modificări ale legii care să pună bazele unui sistem de jusitiţie modern la standarde europene. Va fi supus dezbaterii, în coaliţie, în societate şi va fi supus dezbaterii organizaţiilor profesionale din domeniu, organizaţiilor care sunt active în acest domeniu”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor. 

 

Ludovic Orban a mai fost întrebat dacă există o problemă de comunicare cu ministrul Justiţiei. 

“Nu. Am vrut să transmit un mesaj pozitiv că PNL este profund preocupat de reforma Justiţiei, am făcut paşi concreţi respingând definitiv proiectele de modificare iniţiate de PSD-ul condus de Dragnea, am trecut de Camera Deputaţilor legea de desfiinţarea a Secţiei Speciale şi suntem preocupaţi şi avem ca prioritate să asigurăm un cadru legislativ modern, care să permită cu adevărat funcţionarea în cele mai bune condiţii a sistemului de Justiţiei şi că vom fi implicaţi direct în procesul de dezbatere şi de îmbuntăţire”, a transmis preşedintele Camerei Deputaţilor. 

Acesta a precizat că firesc ar fi ca orice proiect să fie discutat în prealabil în coaliție, înainte de a fi trimis în procedură parlamentară:

 “De regulă, aşa e firesc, pentru fiecare proiect important aşa cum există consultare proiectele care sunt iniţiate de alţi colegi din Guvern trebuie să existe o consultare şi mai ales o decizie comună a Coaliţiei pentru că dacă nu există o decizie comună a Coaliţiei nu se poate construi o majoritate parlamentară care să permită adoptarea acestor legi. Dar mesajul meu este că noi vom fi în continuare implicaţi în îmbunătăţirea şi în repararea acestor legi astfel încât ele să răspundă exigenţelor unei societăţi democratice şi conceptului de stat de drept care trebuie să fie la baza funcţionării României”.

Drama neștiută a lui Nelu Ploieșteanu. Puțini știu acest detaliu din viața regretatului artist





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here