Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, „bate câmpii” atunci când vorbește despre raportarea greșită a deceselor COVID-19. În cadrul unei conferințe de presă susținute, sâmbătă, în Maramureș, liderul liberal a declarat că Voiculescu nu are nicio bază pentru această afirmație și că nu a venit cu vreun exemplu concret în acest sens.

 

Reacția lui Ludovic Orban după declarațiile lui Vlad Voiculescu despre faptul că raportarea deceselor COVID-19 nu ar fi făcută corect

 

“Bate câmpii. E un sistem de… nici nu pot să intru pe asemenea, cum să spui aşa ceva? Ai fost ministru patru luni şi să te trezeşti că… n-a dat niciun exemplu concret”, a spus Ludovic Orban.

Șeful liberalilor a mai spus că prin declarațiile făcute vineri, fostul ministru al Sănătății pare că ar fi trecut în rândurile opoziției.

“Prin declaraţiile de ieri (vineri – n.r.) fostul ministru al Sănătăţii mi s-a părut că trece în băncile opoziţiei, alături de AUR şi PSD, dând apă la moară la toate aserţiunile fără niciun fundament, toate minciunile şi dezinformările care au apărut de-a lungul timpul privitoare la acest subiect. E o aberaţie, n-are niciun fel de bază i de altfel nu a prezentat niciun fel de argument pe tema asta”, a mai comentat Orban.

Ludovic Orban, despre declarațiile luii Vlad Voiculescu privind raportarea greșită a deceselor COVID: Bate câmpii. Ai fost ministru patru luni şi să te trezeşti că… n-a dat niciun exemplu concret

 Scandal cu fostul ministru al Sănătăţii: Vlad Voiculescu l-a enervat atât de mult pe Cristian Tudor Popescu, încât gazetarul a plecat din emisiune

Vlad Voiculescu: Ministrul interimar al Sănătății să revadă metodologia cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID

 

În conferința de presă de peste două ore, pe care a susținut-o vineri dimineață, la două zile după ce a fost demis, Vlad Voiculescu a sugerat că raportarea deceselor pacienților infectați cu coronavirus este făcută greșit.

„O să îl rog pe dl ministru interimar, care ocupă funcția de prim-ministru, să revadă metodologia făcută în guvernarea partidului domniei sale cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID. Nu aș vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reușit să documentăm. Investigația pe care am început-o arată diferențe fundamentale între ceea ce se raportează și datele reale”, a susținut Vlad Voiculescu.

Ulterior, vineri seara, în cadrul unei emisiuni televizate, fostul ministru a vorbit despre discrepanțe care apar între datele de pe două platforme. Pe Alerte MS raportează spitalele de COVID, iar pe Corona Forms toate entitățile implicate.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here