Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a declarat că marea majoritate a populației respectă regulile de protecție sanitară și „nu este normal să se uite și să constate că anumiți cetățeni încurajați de aceste așa-zise petreceri private nu respectă măsurile”. În acest context, demnitarul a subliniat că este obligatoriu ca Guvernul să adopte un proiect de lege „care să reglementeze foarte clar în ce condiții se poate ajunge la suspendarea activității unui agent economic, în ce condiții se poate ajunge la sigilarea respectivei locații și ce riscă acești agenți economici care nu respectă prevederile legale”. 

Lucian Bode (MAI), despre proiectul privind suspendarea activității în cazul agenților economici care nu respectă regulile de protecție sanitară

 

„Vreau să înțelegem un lucru. Am spus-o de fiecare dată. Rolul nostru nu este acela de a sancționa cetățeni. Rolul nostru este acela de a limita răspândirea acestei epidemii. Cu toate că activitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne este una consistentă, constatăm în continuare, o parte din fericire mică din populația României nu respectă regulile de protecție sanitară. Când spun că structurile Ministerului Afacerilor Interne au avut o activitate consistentă, doar în acest weekend aș vrea să vă dau un singur exemplu – ziua de sâmbătă, 20 martie”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, luni, într-o conferință de presă.

El a precizat că sâmbătă „am avut peste 5.000 de agenți economici verificați, peste 84.000 de persoane verificate”.

„Am aplicat aproape 7.000 de sancțiuni și, cu toate acestea, așa cum foarte corect ați subliniat, în spațiul public vedem cum agenți economici, de exemplu anumite cluburi, nu respectă regulile de protecție sanitară. În cosencință, astăzi, în ședința Biroului Executiv (al PNL, n.r.), am solicitat domnului președinte Ludovic Orban să aducă pe masa coaliției, în discuție, posibilitatea legală ca pe lângă sancțiunile prevăzute în Legea 55/2020 să putem să suspendăm activitatea acestor agenți economici care nu respectă aceste măsuri”, a mai spus Lucian Bode.

Ministrul a explicat că există două variante pentru introducerea măsurilor privind suspendarea activității în cazul agenților economici care nu respectă regulile de protecție sanitară.

„Concret, avem două variante. Varianta de a amenda proiectul de lege de aprobare a ordonanței de urgență care modifică Legea 55 și care este pe circuitul parlamentar. Varianta 2, Guvernul să adopte un proiect de act normativ. Eu cred că este obligatoriu să venim cu un proiect de lege, pentru că pe o decizie a Curții Constituționale știm foarte clar, nu putem introduce noi restricții prin ordonanță de urgență, numai prin lege. În consecință, avem varianta 2, în Guvern, în această săptămână, să adoptăm un proiect de lege care să reglementeze foarte clar în ce condiții se poate ajunge la suspendarea activității unui agent economic, în ce condiții se poate ajunge la sigilarea respectivei locații și ce riscă acești agenți economici care nu respectă prevederile legale”, a mai declarat Lucian Bode.

Întrebat dacă e luată în calcul și majorarea amenzilor, având în vedere că 1.000 de lei costă o șampanie într-un club, ministrul Lucian Bode a explicat: „Este adevărat. Știți care este contravaloarea amenzilor aplicate doar în data de 20 martie? Aproape 1,6 miliarde de lei într-o singură zi. Cu toate acestea, așa cum foarte corect spuneți, o amendă de 1.000 de lei într-un club de fițe în București nu rezolvă problema. De aceea, cred că Guvernul trebuie să arate determinare, Guvernul trebuie să vină cu măsuri foarte ferme pentru că nu este normal ca marea majoritate a populației, care respectă aceste măsuri, să se uite și să constate că anumiți cetățeni încurajați de aceste așa-zise petreceri private nu respectă măsurile de protecție sanitară”.

 

Suma incredibil de mică pe care au plătit-o românii la precomanda pentru Dacia Spring. Şoferii au dat buluc şi au blocat site-ul companiei





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here