Președintele Klaus Iohannis va avea vineri, de la ora 12.00, o discuție la Palatul Cotroceni cu premierul Florin Cîțu și cu miniștrii PNL ai Cabinetului. Acum două zile, șeful statului a  discutat cu toți reprezentanții Guvernului, iar joi a vorbit doar cu prim-ministrul și cu miniștrii USR-PLUS.

La ședința de miercuri, care a avut loc la Vila Lac, ar fi fost discutate prioritățile guvernării în perioada următoare, principala urgență ținând de bugetul de stat pe anul acesta. 

Joi, Iohannis i-a invitat la Cotroceni doar pe premierul Cîțu și pe miniștrii din partea USR-PLUS.

„Am vorbit împreună despre prioritățile miniștrilor USR PLUS, iar președintele ne-a îndemnat să ne asumăm curajos reforme. Și vom face acest lucru!”, a transmis Ciprian Teleman (USR-PLUS), ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, după discuția cu președintele.
Vineri a venit rândul miniștrilor PNL.

Miniștrii prezenți la întâlnirea de azi sunt: ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here