Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri o convorbire telefonică în format de videoconferință cu omoloaga sa din Estonia, Kersti Kajulaid, în contextul aniversării a 100 de ani de relații diplomatice, a anunțat Administrația Prezidențială, care a precizat că șeful statului a acceptat invitația de a efectua o vizită de stat în țara baltică, în cursul lunii iunie, „dacă vor permite condițiile epidemiologice”.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut o convorbire, în format videoconferință, cu Președintele Republicii Estonia, doamna Kersti Kaljulaid, în contextul aniversării a 100 de ani de relații diplomatice, la data de 26 februarie 2021. În cadrul convorbirii au fost abordate subiecte din sfera cooperării bilaterale, gestionarea pandemiei de COVID-19, cooperarea cu țările din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, precum și Inițiativa celor Trei Mări”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Conform sursei citate, „în contextul aniversării a 100 de ani de relații diplomatice, Președintele României a salutat nivelul excelent al relațiilor bilaterale, bazate pe valori și interese comune”. Totodată, președintele Klaus Iohannis și-a exprimat aprecierea față de „dialogul intensificat și cooperarea aprofundată dintre cele două țări, atât în plan bilateral și european, cât și în cadrul formatelor de cooperare regională și internațională”. De asemenea, șeful statului a subliniat nevoia de a consolida cooperarea bilaterală în sfera economică, în ceea ce privește asigurarea tranziției la economia și societatea digitale, precum și în combaterea efectelor schimbărilor climatice.

Cei doi oficiali au discutat și despre pandemia de COVID-19, ocazie cu care s-au informat reciproc cu privire la măsurile implementate și la stadiul campaniei de vaccinare.

„În privința Vecinătății Estice, Președintele României a accentuat necesitatea unui angajament politic mai puternic față de statele din Parteneriatul Estic, în special cele asociate Uniunii Europene, precum și a unei atenții mai mari acordate soluționării conflictelor prelungite din regiune”, se mai arată în același comunicat.

 

Știre în curs de actualizare





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here