Vicepremierul Kelemen Hunor (UDMR) și-a manifestat, vineri, speranța că școlile vor putea fi redeschise pe 8 februarie. Acesta a precizat că există un scenariu potrivit căruia orele să fie reluate cu prezența fizică a elevilor în clase în acele localități unde sunt mai puține cazuri de coronavirus. „Din punctul meu de vedere, școlile trebuie redeschise pe 8 februarie. Nu se poate să pierdem încă un semestru și o generație întreagă”, a mai afirmat Kelemen.

 

Vicepremierul Kelemen Hunor speră ca școlile să poată fi redeschise din 8 februarie

 

„După vacanța de iarnă, deci 8 februarie este data la care sper și vreau să cred că va fi posibil să deschidem școlile. Am avut astfel de discuții cu primul-ministru, cu vicepremierul Dan Barna, am discutat și cu președintele Iohannis și cu ministrul Educației, la ședința de Guvern, dacă sistemul de învățământ este pregătit, poate fi pregătit pentru 8 februarie și toată lumea este de acord, dacă situația epidemiologică permite, atunci să deschidem școlile, elevii să se întoarcă fizic la școli. Sigur, dacă nu este posibil în toată țara, la nivel național, atunci trebuie văzut dacă se poate aborda, eu sunt convins că se poate aborda și regional și în acele județe, în acele localități unde rata de infectare nu este mare, acolo, elevii să se întoarcă la școală”, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor, pentru RFI.

Acesta a mai precizat că există și scenariul în care să se redeschidă doar grădinițele și să fie reluată predarea cu prezență fizică la ore întâi în clasele primare, clasa a VIII-a și clasa a XII-a, iar ulterior, în timp, să revină toți elevii în clase.

„Din punctul nostru de vedere, din punctul meu de vedere, școlile trebuie redeschise pe 8 februarie. Nu se poate să pierdem încă un semestru și o generație întreagă”, a mai ținut să precizeze Kelemen Hunor.

 

Ministrul Sorin Cîmpeanu vrea redeschiderea școlilor din 8 februarie, „sub rezerva evoluției epidemiologice”

 

Joi, la finalul unor discuții cu reprezentanții din sector, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, (PNL), a vorbit despre „dorința de deschidere a semestrului II în data de 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice”.Aşa arată oraşul care a stat în adâncuri vreme de 90 ani. Apele s-au retras, iar ceva şocant a ieşit de-acolo

„În ceea ce privește concluziile agreate cu cele trei federații sindicale din domeniul educației, ministrul Educației a precizat că s-a reiterat dorința de deschidere a semestrului II în data de 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice, înțelegându-se importanța protecției stării de sănătate a elevilor și profesorilor, a diminuării riscurilor, dar și a necesității organizării unor acțiuni remediale pentru a recupera cât mai mult din pierderile suferite de elevi pe parcursul crizei sanitare”, a declarat, joi, ministrul Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai precizat că nu este luată în calcul decalarea sau anularea examenelor naţionale: „În niciun caz, în nicio discuţie nu a rezultat anularea şi nici măcar decalarea examenelor naţionale. Pentru predictibilitate, examenele naţionale trebuie să se deruleze la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce într-adevăr va trebui să fie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul”.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here