Ministerul Sănătății a anunțat, luni, că au fost depistate încă două cazuri de infecție cu noul tulpină de coronavirus, varianta detectată inițial în Marea Britanie. Cele două îmbolnăviri provin din focarul deja confirmat de la Școala 28 din Capitală. 

Ministerul Sănătății: Încă două cazuri confirmate de infectare cu tulpina britanică a coronavirusului

 

„Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) că au mai fost raportate două noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7, care provin din focarul deja confirmat de la aceeaşi şcoală din Bucureşti”, a precizat Ministerul Sănătății, potrivit Agerpres.

Conform MS, cele două cazuri nou confirmate se referă la o femeie în vârstă de 43 de ani, care lucrează în unitatea de învățământ respectivă, și la un bărbat de 53 de ani, ce este contact  direct al altui caz depistat în acea școală.

Până astăzi, 1 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 730.056 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul prezentat luni de Grupul de Comunicare Strategică. Autoritățile au menționat că 675.767 de pacienți au fost declarați vindecați.

Alexandru Rafila, despre focarul de la Școala 28: Foarte puțin probabil ca numărul mare de cazuri să provină din surse multiple

 

După ce la Școala 28 din București au fost depistate multiple cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, Alexandru Rafila s-a arătat de părere că „nu este vorba de o infecţie care să fie legată de activitatea şcolară” şi că acest lucru „se putea întâmpla oriunde”.

El a explicat că transmiterea bolii a fost cauzată cel mai probabil de nerespectarea unor reguli și consideră puţin probabilă varianta ca angajaţii instituţiei respective să se fi infectat din „surse multiple”.

„Concluzia este că oamenii din această instituţie publică au interacţionat unii cu alţii pentru o perioadă de timp probabil suficient de lungă, fără să utilizeze echipamentul de protecţie, mă rog, masca măcar, şi atunci s-a transmis boala. E foarte puţin probabil ca acest număr mare de cazuri să provină din multiple surse, este cel mai probabil că există o persoană sau pot să fie două persoane care au transmis infecţia membrilor colectivului din şcoala respectivă”, a spus Alexandru Rafila, la Digi 24, conform News.ro





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here