Deputatul PNL Florin Roman spune despre premierul Florin Cîțu că, în mandatul de ministru al Finanțelor Publice, a încercat să reducă salariile atât la CEC, cât și la EximBank, „fiind însă blocat de acest sistem pe care încerca să îl modifice”.

Ce a spus Florin Roman despre intenția lui Florin Cîțu de a reduce salariile la CEC și EximBank, pe vremea când era ministru de Finanțe

 

„În mandatul de ministru al finanțelor publice, Florin Cîțu a încercat să reducă salariile atât la CEC, cât şi la EximBank, fiind însă blocat de acest sistem pe care încerca să-l modifice. Astfel, aduc în prim-plan problematica numărului mare de persoane aflate în diverse consilii de administraţie. Mi se pare sfidător ceea ce se întâmplă…și nu vorbim despre salariile din aceste instituții, care sunt amețitoare”, a scris Florin Roman, joi, pe Facebook.

Deputatul liberal a amintit că, în iunie 2019, a depus o propunere legislativă pentru diminuarea numărului de membri din consiliile de administrație și din consiliile de supraveghere.

„Reamintesc faptul că, încă din luna iunie 2019, am depus o propunere legislativă pentru diminuarea numărului de membri din consiliile de administraţie și din consiliile de supraveghere. Pe lângă indemnizațiile enorme, persoanele desemnate în asemenea poziții generează o povară financiară care nu se justifică. Este de notorietate cum personaje politice, unele fără experiență profesională, ocupă concomitent mai multe mandate în aceste consilii, deși nu își pot exercita prerogativele în mod optim”, a adăugat deputatul PNL Florin Roman.

 

În mandatul de ministru al finanțelor publice, Florin Cîţu a încercat SĂ REDUCĂ salariile atât la CEC, cât şi la…

Publicată de Florin Roman pe Joi, 4 februarie 2021

 

Începând din noiembrie 2019, Florin Cîțu a fost minstru al Finanțelor Publice în Guvernul Orban, însă Ludovic Orban a demisionat din funcția de premier după alegerile generale din 6 decembrie 2020. Astfel, Florin Cîțu a fost omul propus de președintele Klaus Iohannis pentru formarea viitorului cabinet și a devenit prim-ministru în 23 decembrie, când miniștrii nominalizați de PNL, USR-PLUS și UDMR au primit încrederea Parlamentului și au depus jurământul de învestitură.

În ianuarie 2020, în spațiul public apărea informația că Florin Cîțu, la acea vreme ministru al Finanțelor, dorește să reducă salariile conducătorilor executivi ai băncilor de stat, CEC Bank și EximBank. Ministerul Finanțelor are calitatea de acționar majoritar.Avionul care a dispărut şi a reapărut 53 de ani mai târziu. Oamenii de ştiinţă sunt uluiţi





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here