Florin Cîțu susține că împreună cu guvernul pe care-l conduce, va reforma economia românească. În opinia premierului, măsurile pe care le va derula, vor determina 10 ani de economie sustenabilă. Până la finalul anului 2022 ar putea fi implementate toate inițiativele economice necesare, promite Cîțu. 

„Nu putem să ne mai permitem și să plătim ceea ce au lăsat 30 de ani de socialism cu față umană. 

Schimbarea e dificilă și știu că e un cost politic să faci reformă. Dar am văzut ce poate să facă România, de anul trecut. Avem venituri în 2020 puțin mai mari ca în 2019. Se poate, am văzut ce pot face românii, antreprenorii când sunt lăsați în pace. 

 

Florin Cîțu: „Premiul este că vom avea o economie care va performa 10 ani cel puțin de-acum înainte și va performa sustenabil, excese, fără pusee inflaționiste”

 

Aparatul public este prea greoi, are o frână de mână trasă. Am demonstrat un alt lucru anul trecut. Am convins investitorii străini. La finalul anului, am reușit cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. La final am avut dreptate, am pariat pe oameni din sistemul privat și împreună am apucat să scoatem economia. 

Reformele au început cu bugetul. Finalul anului 2022, să fim foarte realiști, trebuie să facem tot ceea ce trebuie să facem până atunci. Premiul este că vom avea o economie care va performa 10 ani cel puțin de-acum înainte și va performa sustenabil, excese, fără pusee inflaționiste, dar trebuie să facem această reformă. Suntem în competiție cu țări care fac acest lucru de ani de zile, nu se mai poate așa cum este acum”, a declarat Florin Cîțu pentru B1 TV. 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here