Premierul Florin Cîţu a anunțat că Hotărârea de Guvern privind noile restricții anti-COVID va fi publicată vineri în Monitorul Oficial, dar acestea vor fi aplicate începând de duminică, pentru ca operatorii economici să se poată pregăti.

„Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri: Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.

 

Noi restricții anti-COVID-19, în contextul valului 3 al pandemiei

 

Noile măsuri au fost adoptate joi de Guvern, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Restricțiile de circulație pe timp de noapte au fost explicate de secretarul de stat Raed Arafat: „Unde incidenţa e peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia să fie permisă până la orele 20.00, iar la operatorii economici, activitatea să fie permisă până la ora 18.00. Revenirea asupra acestei măsuri se face când incidenţa scade sub 3,5 la mie.

Dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la mie, atunci circulaţia va fi permisă până la ora 20.00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici activitatea până la ora 18.00, tot pe toată durata săptămânii. Revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă scade sub 7 la mie”.

Persoanele care trebuie să se deplaseze în intervalele în care e interzisă circulația trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere.

Motivele pentru care e permisă deplasarea în aceste intervale:

  • În interes profesional.
  • Asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță (inclusiv vaccinare)
  • Achiziționarea de medicamente
  • Îngrijirea/însoțirea copilului și/sau asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități
  • Deces al unui membru al familiei

Arafat a mai precizat și că sălile de fitness vor avea activitatea suspendată acolo unde incidenţa cazurilor de COVID depăşeşte 4 la mia de locuitori şi se vor putea redeschide atunci când aceasta scade sub 3,5 la mie.

A murit Cornelia Catanga! Cu ce medicament s-a tratat pentru a scăpa de COVID-19. Noi detalii ies la iveală





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here