Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Iuliana Scântei a precizat că senatoarea Diana Şoşoacă riscă să primească un avertisment public scris, în urma derapajelor din ultima perioadă, ceea ce înseamnă că nu va mai putea lua cuvântul de la tribuna Parlamentului timp de trei luni. 

“Din păcate, probabil că şi această cultură a Parlamentului nu a permis în trecut să se reglementeze prin regulament nişte măsuri foarte severe. Ele sunt mai mult la nivel simbolic, întrucât comportamentul injurios şi exercitarea mandatului în mod abuziv dacă nu constituie în sine o faptă contravenţională penală sau civilă, la nivel parlamentar, regulamentul şi codul de conduită prevăd sancţiuni simbolice pentru acel parlamentar.

Primele patru sancţiuni pot fi aplicate şi au fost aplicate în cazul doamnei senator Şoşoacă de preşedintele Senatului, Anca Dragu, şi au constat în avertismente, mustrări, luarea cuvântului, însemnând întreruperea microfonului, îndepărtarea din sală”, a spus Iuliana Scântei, pentru RFI. 

“Ultima sancţiune, aşa cum prevăd regulamentul şi statutul deputaţilor şi senatorilor astăzi, o reprezintă avertismentul public scris. Avertismentul public scris este o măsură de formalizare practic a sancţiunii. Ea este aplicată de Biroul Permanent, în urma verificării de către Comisia Juridică a existenţei unor abateri, care se subscriu aplicării acestui avertisment public scris (…).

Noi vom înainta Biroului Permanent raportul, cu constatările abaterilor de la deontologia parlamentară şi vom propune aplicarea acestei ultime sancţiuni disciplinare. Biroul Permanent va vota în plenul şedinţei adoptarea, aplicarea acestei sancţiuni pentru senatorul în cauză şi preşedintele Senatului va trebui să citească plenului sancţiunea. Efectul juridic al sancţiunii este că, vreme de trei luni de zile, senatorul sancţionat nu poate să reprezinte intern şi internaţional interesele alegătorilor, inclusiv prin luări de cuvânt”, a adăugat ea, potrivit sursei citate. 

După scandalul din Senat, Diana Şoşoacă spune că-și va lua permis de port-armă

 

„În acest context imi voi lua inclusiv permis de port-arma si o sa solicit paza non-stop, daca inclusiv in Parlamentul Romaniei esti batut ca senator. Romania nu e stat de drept. In Romania s-a instaurat dictatura. Pai in Rusia e mai multa democratie decat in Romania de o mie de ori. Si in China e democratie!”, a spus Diana Șoșoacă, potrivit aktual24.ro.

Ea a spus apoi că a depus plângere penală împotriva senatoarei PNL Iulia Scântei, președina Comisiei Juridice. Vizați mai sunt „senatorul care m-a lovit cu pumnul în piept” și doi angajați ai Senatului.

Diana Șoșoacă a făcut iar scandal, de data aceasta în Senat

 Lovitură grea pentru Diana Șoșoacă! Ar putea fi închis

Diana Șoșoacă a fost invitată, marți, la Comisia Juridică din Senat pentru a fi audiată înainte de a fi sancționată pentru comportamentul său. Numai că președinta Comisiei, Iulia Scântei, nu i-a permis accesul deoarece nu purta o mască de protecție conformă. De aici a izbucnit un scandal în toată regula.

„Mi-a strivit picioru’. Am fost supusă violențelor!”, a zbierat Șoșoacă în fața jurnaliștilor. 

Şoşoacă a intrat în sală de două ori, dar discuția nu a mai avut loc pentru că au plecat ceilalți senatori.

 

 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here