Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiției și actual președinte al PMP, a comentat joi seară, pe B1 TV, amendamentul introdus de deputații din Comisia juridică la proiectul privind desființarea SIIJ, amendament care prevede că procurorii și judecătorii pot fi trimiși în judecată numai cu avizul CSM. „Așa ceva nu există în lume”, spune el, adăugând că inițiativa „este perfect anticonstituțională și anti-stat de drept”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Fostul ministru Cristian Diaconescu, președintele PMP, despre amendamentul privind trimiterea în judecată a magistraților numai cu avizul CSM

 

„O bătaie de joc la adresa oricui care are o minimă decență și morală sau, în sfârșit, cât de cât practică judiciară. Haideți să vedem. Pe de o parte era un grup politic care vrea desființarea SIIJ ca să se mândrească cu acest lucru. Pe de altă parte, un grup politic care nu vrea desființarea SIIJ. Au scos în față diverși. Un domn de la minorități a avut ideea genială să aducă acest subiect. După cum îl auzeam pe ministrul Justiției, în coaliție nu au majoritatea – deci Partidul Național Liberal a stat pe coadă, ca să zic așa. De partea cealaltă, PSD a stat calm pentru că minoritățile s-au considerat în acest moment capabile să găsească o soluție și au găsit o soluție perfect anticonstituțională și anti-stat de drept. Simplu, au introdus o instituție administrativă numită Consiliul Superior al Magistraturii în procesul penal”, a declarat Cristian Diaconescu, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, unde s-a arătat de părere că soluția acestui aviz a fost una de „compromis pur politic”.

Președintele PMP a oferit un exemplu aplicat pentru a-și justifica poziția.

„Sunteți procuror, îmi faceți mie, judecător, dosar. Adunați probe, legătură de cauzalitate, latură obiectivă, latură subiectivă, îi dați drumul mai departe și cei din CSM votează și v-au blocat ancheta. Spuneți-mi și mie, cum vă simțiți? La ce am muncit, măi, oameni buni?”, a explicat fostul ministru.

Întrebat cine ar trebui să cenzureze munca procurorului, Cristian Diaconescu a afirmat: „Instanța, normal. Au găsit o formulă în așa fel încât să-și salveze fața și unii, și alții”.

Întrebat ce pățește un procuror dacă face un dosar unui judecător și se dovedește că speța nu are probe, el a adăugat: „Ne uităm la răspunderea magistratului. Am secție de procurori, am secție de judecători. Vine un dosar în fața lor al unui magistrat. Ei hotărăsc în legătură cu vinovăția și nevinovăția. Dumneavoastră sunteți în instanță după aceea, dumneavoastră îl mai puteți achita dacă ei l-au trimis de la CSM? Pentru că tot oamenii dumneavoastră l-au trimis. Îl mai achitați? E jenant făcută, iertați-mă”.Dramă în televiziune! Prezentatoarea celei mai iubite emisiuni a murit din cauza cancerului

Întrebat ce se întâmplă cu procururl dacă face un dosar care pică în instanță, fostul ministru a răspuns: „Bun, discutăm. Există legea răspunderii, poate nu e bună, poate trebuie îmbunătățită, dar repet, aici, așa ceva nu există în lume. Așa ceva nu există în lume. Repet, Consiliul medicilor pentru malpraxis de ce să nu blocheze urmărirea penală a unui doctor?”.

 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here