Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, un cod galben de ninsori și intensificări ale vântului, valabile până în data de 28 decembrie. 

”În intervalul menționat la munte vor predomina ninsorile, în special la altitudini de peste 1500 m și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Meridionali și de Curbură. Pe parcursul zilei de duminică (27 decembrie) și în noaptea de duminică spre luni (27/28 decembrie) vântul va avea intensificări, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h și va fi viscol.

În jumătatea de sud a țării temporar vor fi precipitații în general moderate cantitativ, local se vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, exceptând seara de sâmbătă (26 decembrie) și noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când în sudul Banatului, al Transilvaniei și al Moldovei și pe alocuri în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, vor fi mai ales ninsori și lapoviță.

Începând din cursul zilei de duminică (27 decembrie), vântul se va intensifica treptat și în restul teritoriului, iar local mai ales în Oltenia, Muntenia și Transilvania va atinge la rafală viteze în general de 50…55 km/h.

În zona montană pe spaţii restrânse este posibil să se formeze polei sau ghețuș.”

 

Cod galben de viscol și ninsori

 

 A fost emis și un cod galben de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ și viscol, în intervalul 27 decembrie, ora 06:00 – 28 decembrie, ora 10:00. Zone afectate sunt Carpații Meridionali și de Curbură – în special la peste 1700 m; Munții Banatului, zona joasă a jud. Caraș-Severin.

În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la altitudini de peste 1700 m, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Vântul va sufla tare, cu rafale în general de 80…90 km/h, iar pe creste peste 100…120 km/h, viscolind puternic ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.Aşa arată oraşul care a stat în adâncuri vreme de 90 ani. Apele s-au retras, iar ceva şocant a ieşit de-acolo

Intensificări ale vântului se vor semnala temporar și în Munții Banatului și în zona joasă a județului Caraș-Severin, unde vor fi viteze la rafală ce vor depăși 70…90 km/h, iar precipitațiile vor fi mixte.

În zilele de luni (28 decembrie) și marți (29 decembrie) vântul va continua să fie tare la munte, mai ales în zona înaltă a Carpaților Meridionali, unde va spulbera zăpada.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here