Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a primit aviz favorabil, sâmbătă, în comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului, potrivit Agerpres. 

“Bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale acoperă cheltuielile necesare. Obiectivul nostru nu este să ne mulţumim cu aceste resurse ci să reducem risipa acolo unde ea este identificată şi, de asemenea, să venim cu un set de măsuri care să crească fondurile bugetare şi să genereze chiar economii la bugetul de stat. Avem câteva proiecte de lege care vor fi transmise către Parlament şi vom vedea cu toţii că există spaţiu chiar pentru economii bugetare, în felul acesta putând să transferăm, să dimensionăm, resursele în alte zone unde este mai mare nevoie de ele”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

“În anul 2021 sunt alocate 34,3 miliarde lei pentru asistenţă socială, mai mult cu 6% faţă de anul trecut, iar aceşti bani sunt distribuiţi în felul următor: 11,9 miliarde lei pentru plata pensiilor pentru agriculturi şi a indemnizaţiilor şi ajutoare pentru pensionari plătite din bugetul de stat, 21,7 miliarde lei beneficii de asistenţă socială, din care 9,8 miliarde lei pentru alocaţii de stat pentru copii, 5,97 miliarde lei merg pentru indemnizaţiile de creştere a copilului şi stimulentul de reinserţie, 4,4 miliarde pentru finanţarea drepturilor pentru persoane cu handicap, iar 1,43 miliarde lei reprezintă ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, alocaţii de plasament, ajutoare de încălzire.

De altfel, din acest fond au fost plătite şi drepturile pentru minerii din Valea Jiului, cele restante, mai mult de 3 luni, faţă de cele care au fost plătite din fondul de garantare a salariilor suportat din bugetul de asigurări sociale de stat.”, spune ministrul. 

Propunerea de buget pentru Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pe anul 2021 este de 53,778 miliarde de lei credite bugetare, în creştere cu 10,12% faţă de anul 2020. 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here