Bugetele mai multor instituții au fost votate, joi, în Comisii. Dezbaterile nu au fost lipsite de momente tensionate. Un episod de acest fel a avut loc între deputatul liberal Florin Roman și social-democratul Ilie Toma. Totul a pornit de la situațiaa minerilor din Valea Jiului, potrivit HotNews.ro.

 

Schimb de replici dure între parlamentari PNL și PSD în comsiile de buget-finanțe unde se dezbate bugetul pe 2021

 

Concret, reprezentanții PSD au depus un amendament care prevede acordarea a 182,7 milioane de lei Ministerului Energiei pentru mineri. Ministrul Virgil Popescu a intervenit și a susținut că acesta ar fi un ajutor de stat, ceea ce nu ar respecta prevederile legii, mai ales în contextul în care problemele care sunt acum la Complexul Energetic Hunedoara au pornit tot de la un ajutor de stat acordat în afara legii.

Ulterior a luat cuvântul și Florin Roman care a susținut că declarațiile lui Ilie Toma e acest subiect sunt unele politice.

 

Iată, mai jos, schimbul de replici dintre cei doi:

 

Florin Roman: Eu știam ca declarațiile politice sunt dimineața.

Ilie Toma: Iar sunteți penibil! Dacă nu vă pricepeți la problemele din Hunedoara, vedeți-vă de Alba Iulia!S-a aflat cine o va înlocui pe Gina Pistol la “Chefi la cuţite”. Ce se întâmplă cu show-ul Asia Expres

Florin Roman: Domnule, luați-vă pastilele!

Ilie Toma: Sunteți penibil! Nu vom ceda la micile dumneavoastră șicane.

Florin Roman: Un circar și un bufon ca dumneavoastră ați reușit să dați peste cap o întâlnire civilizată. Cu dumneavoastră nu se poate că vă cunosc foarte bine. Ce n-a zis domnul ministru, din eleganță, a zis că insolvența a fost generată de PSD care acum ne prezintă scenete prin domnul Toma, care la asta se pricepe, la circ. Circari șoșociști care vin să se filmeze aici să aibă impresia cineva că se luptă cu adevărat pentru mineri.

Printre instituțiile ale căror bugete au fost votate în ședința de joi a Comisiilor reunite de buget-finanțe se numără Administrația Prezidențială, Senatul, Camera Deputaților, Curtea de Conturi, Curtea Constituțională, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, CNA, CNSAS, Academia Română, CNCD, SIE, SPP, SRI, Ministerul Energiei sau Ministerul Afacerilor Interne.

Ședința va continua vineri, începând de la ora 10.00.

Buget 2021. Discuții aprinse în comisiile reunite de buget-finanțe. Ilie Toma (PSD): Iar sunteți penibil! / Florin Roman (PNL): Luați-vă pastilele!

 

 

 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here