Premierul Florin Cîțu a anunțat că Legea bugetului pe anul acesta a fost finalizată și va fi făcută publică miercuri dimineață cel târziu. Pentru că România și-a asumat o țintă de deficit în jur de 7%, e nevoie de maximă atenție în cheltuiele făcute. De altfel, șeful Guvernului a subliniat de mai multe ori că va fi extrem de atent pe ce se duc banii. Și tocmai din acest motiv, bugetarii ar putea rămâne fără unele sporuri, iar altele ar putea fi plafonate. 

 

Ce se întâmplă cu sporurile bugetarilor. Anunțul premierului Florin Cîțu

 

Întrebat, luni, despre sporurile din sectorul bugetar, prim-ministrul liberal Cîţu a răspuns: „Despre aceste amendamente vorbim, ele există, ori în ordonanță, ori vor fi în Parlamentul României. E vorba de o plafonare în acest moment, dar urmează o lege a salarizării, care va lega sporurile de performanță în sectorul public”.

Ulterior, în aceeași zi, Ludovic Orban, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, a declarat că există deja o decizie luată privind sporul de 30% dat prefecturilor, care va fi eliminat. Este vorba despre banii pe care îl primesc toţi angajaţii din prefecturi care merg la muncă pe vreme de pandemie.

„Am discutat să se facă o analiză despre toate sporurile, dar nu am luat o decizie. Urmează să se ia o decizie justă în baza acestei analize. Există o decizie legată de sporul de 30% acordat prefecturilor și care nu se va mai plăti odată cu adoptarea legii bugetului de stat”, a declarat Ludovic Orban.

Potrivit datelor oficiale, sporurile bugetarilor se ridică, în acest moment, la aproximativ 600 de milioane de lei, iar analiștii spun că tăierea acestora este binevenită pentru Legea bugetului pe acest an.

Datele oficiale mai arată că salariile de la stat sunt, în medie, cu aproape 50% mai mari decât cele din mediul privat.

 Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt…

Florin Cîțu: Legea bugetului a fost finalizată / Unde se fac economii

 

Declarațiile au fost făcute în contextul în care premierul a anunțat și finalizarea mult așteptatei Legi a bugetului.

„Legea bugetului este finalizată, va fi în transparenţă publică mâine sau miercuri dimineaţă, cel mai târziu”, a precizat Cîțu, punctând apoi că ţinta de deficit asumată e între „7% şi 7,1%”.

Liberalii, de data aceasta prin vocea lui Orban, au anunțat deja că pensiile nu vor crește în acest an. 

De asemenea, voucherele de vacanţă nu vor mai fi emise pentru anul 2021. „Rămân valabile voucherele de vacanţă emise anterior. Nu se emit noi vouchere de vacanţă pentru că există deja vouchere de vacanţă valabile”, a punctat Orban. Prin această măsură ar urma să se facă economii la buget de 1,2 miliarde de lei. 

Iar călătoriile gratuite cu trenul pentru studenți ar putea fi eliminate. Guvernul ar vrea să revină la varianta din 2016, când studenții beneficiau de un număr limitat de bilete, cu o reducere de 50%. 

În interiorul coaliției de guvernare se discută şi despre diminuarea mai multor beneficii, cum ar fi indemnizaţia de hrană care e primită de mulţi angajaţi din aparatul de stat. Costurile totale pentru indemnizațiile de hrană s-ar ridica la 800 milioane de lei. 

Guvernanții vor să reducă astfel din cheltuieli, ca să se poată încadra în ținta de deficit anunțată.

„Obiectivul nostru e să avem un buget care să respecte ținta de deficit bugetar pe care am convenit-o politic, dar și la nivel european. E o țintă de deficit în jur de 7%. Trebuie să fie un buget prin care să creștem investițiile și absorbția fondurilor europene. (…) Comisia Europeană și agențiile de rating urmăresc nu doar ținta, ci și evoluția cheltuielor pe termen lung. Trebuie să realizăm o scădere a acestor cheltuieli”, a mai afirmat președintele PNL.
 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here