Partidul AUR a anunțat, printr-un comunicat de presă transmis duminică, că solicită premierului Florin Cîțu demiterea imediată a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, și a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, „doi dintre principalii responsabili ai dezastrului din sistemul medical românesc și ai crizei sanitare de proporții care face din ce în ce mai multe victime”.

Totodată, formațiunea a precizat că luni, 12 aprilie, va iniția demersurile procedurale pentru constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze evenimentele de vineri de la Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor.

Peste 100 de pacienți au fost evacuați vineri din Spitalul Foișor, ca urmare a faptului că unitatea sanitară a fost transformată în spital suport Covid.

 

„Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor solicită prim-ministrului Cîţu demiterea imediată a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precum şi a şefului DSU, Raed Arafat, doi dintre principalii responsabili ai dezastrului din sistemul medical românesc şi ai crizei sanitare de proporţii care face din ce în ce mai multe victime. Cu fiecare minut şi fiecare oră pe care Voiculescu și Arafat continuă să le petreacă pe fotoliile lor din Guvern, suntem toți expuşi unor pericole faţă de care aceștia nu îşi asumă nicio responsabilitate. Suntem pe deplin conştienţi că noţiunea demisiei este inexistentă în vocabularul lui Voiculescu şi Arafat, ambii dovedind, cu fiecare decizie şi apariţie publică, aroganţă, ipocrizie şi dispreţ faţă de cetăţenii români. Menținerea lor în funcție denotă complicitate la continuarea măsurilor anti-românești pe care le iau pe bandă rulantă, în mod discreționar. În acest context, considerăm că ambii trebuie demişi, iar această decizie trebuie adoptată cu celeritate”, se arată în comunicatul AUR.

Formațiunea solicită o comisie parlamentară de anchetă în cazul evenimentelor de la Spitalul Foișor

 

Conform comunicatului de duminică, AUR „va iniţia luni, 12 aprilie, în Senatul României, demersurile procedurale privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, pentru a investiga acţiunea de evacuare şi de transfer al pacienţilor internaţi la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular «Foişor», realizată în cursul serii şi nopţii de 10 aprilie, acţiune comandată de Raed Arafat şi avizată de ministrul Sănătăţii. AUR atrage atenția că nu va permite ca unul dintre cei mai slabi miniștri din ultimii 30 de ani, mandatat de USR, partidul care conduce țara de pe rețelele de socializare, să se degreveze de responsabilitate prin fabricarea unui țap ispășitor în persoana managerului de la Spitalul Foișor”.

„Voiculescu şi Arafat trebuie să plece cât mai curând din fruntea ministerului, respectiv a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, însă demiterea sau demisia acestora este insuficientă. Ambii trebuie anchetaţi, pentru a da socoteală în faţa cetăţenilor pentru abuzul grotesc şi inuman la care i-au supus pe bolnavii internaţi la Spitalul Foişor. AUR consideră că abuzurile trebuie să înceteze, iar vinovaţii să răspundă pentru faptele lor”, se mai arată în același comunicat.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here