Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de vreme rea, valabilă în perioda 26 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 10:00, în zona de sud a țării, în Capitală și în zona de munte. 

 

Ploi, lapoviță și ninsoare în sudul țării

 

Așadar, de sâmbătă până luni, în jumătatea de sud a țării temporar vor fi precipitații în general moderate cantitativ, local se vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30 l/mp.

Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, exceptând seara de sâmbătă (26 decembrie) și noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când în sudul Banatului, al Transilvaniei și al Moldovei și pe alocuri în Oltenia și Muntenia, vor fi mai ales ninsori și lapoviță.

Vântul se va intensifica treptat, iar duminică (27 decembrie), local va atinge la rafală viteze în general de 40…50 km/h.

 

Prognoza meteo specială pentru București. Vânt, ploi și lapoviță

 

Pentru municipiul București, în intervalul menționat anterior, vremea va fi închisă și se vor semnala ploi, lapoviță și vânt.Aşa arată oraşul care a stat în adâncuri vreme de 90 ani. Apele s-au retras, iar ceva şocant a ieşit de-acolo

Va ploua în general moderat cantitativ, se vor acumula în jur de 15…20 l/mp, iar pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie) și în primele ore ale zilei de duminică (27 decembrie) vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când la rafală se vor atinge viteze de 40…45 km/h.

Sâmbătă (26 decembrie) temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

Duminică (27 decembrie), temperatura aerului se va menține la valori în jurul a 2 grade, însă în noaptea de duminică spre luni (27/28 decembrie) pe fondul pătrunderii unei mase de aer foarte cald, se vor înregistra 5…6 grade.


Vânt puternic și ninsoare la munte

 

Meteorologii au emis o atenționare și pentru zona de munte, unde în intervalul prognozat vor predomina ninsorile, în special la altitudini de peste 1500 m și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Meridionali și de Curbură.

Pe parcursul zilei de duminică (27 decembrie) vântul va avea intensificări, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h și va fi viscol.
        





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here