Propunerea de a prelungi cu încă o săptămână carantina în Timișoara a picat la vot, weekendul acesta, în Comitetul pentru Situații de Urgență din județul Timiș. Primarul Dominic Fritz s-a abținut de la vot, deși în intervențiile sale publice insista pe necesitatea acestei măsuri.

Decizia Comitetului a fost, însă, întoarsă de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de  Urgență, care a prelungit măsura carantinării cu trei zile. În paralel, ministrul liberal al Internelor, Lucian Bode, a spus că nu-și explică decizia CJSU de a nu mai prelungi carantina în oraș. Duminică, în Timișoara, rata de infectare cu coronavirus era de 8,19 la mia de locuitori.

 

Alin Nica, supărat că Bucureștiul a decis ca Timișoara să mai stea în carantină trei zile

 

„Domnul ministru nu înțelege, cum de obicei Bucureștiul nu înțelege Timișoara, cum n-a înțeles Timișoara nici în 1989, când ne-am revoltat împotriva comunismului. Nu înțelege nici acum, când se uită doar la cifre. Timișoara nu reprezintă numai cifre, reprezintă mai mult decât atât”, a declarat Alin Nica (PNL), președintele Consiliului Județean Timiș, după ce ministrul Bode a exprimat această nedumerire.

„Timișoara e un magnet pentru oameni din alte zone, care nu au buletin de Timișoara, ori aceia nu răspândesc virusul? Nu trebuie luați în considerare când stabilim acest indice? Cifrele sunt denaturate, să ne uităm dincolo de cifre și să vedem oamenii din spate”, a mai afirmat acesta, pentru Digi24.

Nica a insistat că măsura carantinării e una pur formală și nu contribuie cu nimic la reducerea numărului de infectări: „N-o să aibă niciun fel de efect o carantină formală pentru că nu s-a schimbat nimic în viața noastră în urma acestei carantine. O hârtie nu ne ferește de virus, iar oamenii nu mai au răbdare, înțelegere față de niște autorități care sunt închistate într-o metodologie învechită care se poate preta la începutul pandemiei, dar nu după un de zile, când ar trebui să ne rafinăm instrumentele”.

Șeful CJ a precizat apoi că el a propus soluții alternative, dar implementarea lor nu ține de instituția pe care o conduce, ci de Primărie, Prefectură, Ministerul de Interne și Ministerul Sănătății. El a reproșat apoi faptul că în Timișoara sunt aduse mai puține doze de vaccin anti-COVID-19 decât în alte orașe.

„Domnul Arafat, decât să se răzbune pe timișoreni, mai bine repara acele TIR-uri care stau de patru luni nefolosite din cauza lipsei căldurii”, a mai spus Alin Nica, pentru Digi24.
 Mirela Vaida: Sunt încă în stare de șoc. Efectiv, mi-am văzut moartea cu ochii





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here