Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare cod galben de ninsori abundente și intensificări ale vântului, valabilă pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Munții Banatului și zona Carpaților Meridionali.

 

Cod galben de ninsori abundente

 

Astfel, în cursul nopții de duminică spre luni (10/11 ianuarie), în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în Munții Banatului și în zona Carpaților Meridionali, iar în prima parte a zilei de luni (11 ianuarie) mai ales în Muntenia și zona Carpaților de Curbură vor predomina ninsorile, moderate și însemnate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăși local 10-20 cm și izolat 30-40 cm.

Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45-55 km/h în regiunile sudice și de 60-70 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, temporar viscolind ninsoarea.

ANM mai anunță că în intervalul 10 ianuarie 2021, ora 10:00 – 13 ianuarie 2021, ora 10:00, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, și polei.

În intervalul menționat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 15-30 l/mp. Temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan și Dobrogea vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și se va forma polei.

 Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt…

Avertismentul salvamontiștilor: avalanșe la peste 1800 de metri

 

La peste 1800 de metri, riscul de producere a avalanşelor este extrem de ridicat,  de gradul 4-5. Salvamontiștii au emis o atenționare în acest sens, specificând că situaţia ar putea continua până în martie.

Salvamontiştii au cerut iubitorilor de sporturi de iarnă să nu se mai aventureze în această perioadă în zonele montane la altitudini de peste 1.800 de metri, mai ales pe întreaga latură sudică a Carpaţilor Meridionali, unde riscul de avalanşă este de gradul 4 şi în unele zone chiar de gradul 5.

Potrivit specialiştilor, stratul de zăpadă este extrem de instabil, iar precipitaţiile vor fi şi mai abundente, mai ales la acest sfârşit de săptămână.

Atenţionările privind pericolul din zonele înalte sunt valabile până în luna martie, potrivit şefului Salvamont Vâlcea, Mircea Lera.   

 „Legat de stratul de zăpadă există risc de gradul 4 de producere a avalanşelor, pe o scară de la 1 la 5, adică mare, dat de studiile ANMH, la tot ce înseamnă zonă montană peste 1800 de metri, adică în munţii: Făgăraş, Căpăţânii, Latoriţei, Lotrului şi Parâng, referindu-ne strict la Vâlcea. În principiu, tot ce înseamnă sudul Carpaţilor Meridionali, inclusiv Bucegii, au risc de gradul 4 de producere a avalanşelor.

Asta înseamnă că există şi porţiuni în care riscul este de gradul 5, unde zăpada pleacă instantaneu singură, în timp ce la gradul 4 pleacă la orice presiune uşoară asupra stratului, chiar şi din cauza vântului, a unei pietre, sau a unui zgomot. Avem în acest moment pante expuse, cu acumulare mare de zăpadă care porneşte singură la vale. E imposibil să te poţi apăra în atare condiţii de avalanşe”, a precizat şeful Salvamont Vâlcea pentru „Adevărul”.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here