Peste 120 de foști parlamentari s-au adresat instanțelor, în ultimele zile, pentru a primi din nou pensii speciale, după ce acestea au fost abrogate acum două luni.

 

122 de foști parlamentari insistă să primească pensii speciale

 

În perioada 13-14 aprilie, 122 de foști deputați și senatori au dat în judecată secretariatele Camerei Deputaților și Senatului, la 20 de instanțe din țară, cerând să primească, din nou, pensii speciale. „Paradoxal, deși abrogarea a fost votată la unison de PSD și PNL, în mare parte, în calitate de reclamanți sunt tot politicieni din cele două formațiuni politice”, notează G4Media.

Printre politicienii care s-au adresat justiției se numără Petre Daea, Nicolae Bacalbașa, Victor Socaciu, Anghel Stanciu, Ion Solcanu, Doru Ioan Tărăcilă (PSD), Victor Paul Dobre, Puiu Hasotti, Ion Ariton și Ioan Oltean (PDL/PNL).

„Erau un drept câștigat. Știu că trecem printr-o perioadă grea și aș fi acceptat diminuarea, dar nu desființarea”, a declarat fostul senator în două mandate Ion Ariton. 

Pensiile speciale pentru foștii parlamentari au fost desființate în luna februarie. Legea a trecut cu 357 de voturi ”pentru” și niciunul împotrivă. Aleșii UDMR nu au votat, deși au fost prezenți.

Conform unei situații de la începutul lui 2021, statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an.
 

Lovitură fără precedent pentru Diana Șoșoacă! Ce nu va mai avea voie să facă timp de trei luni în Parlamentul României? Va fi sancționată drastic





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here